Calendarul fermierului montan, în luna decembrie

Calendarul fermierului montan, în luna decembrie

1. Noutăți legislative și dezvoltare rurală

• Ordin nr. 365 din 06 noiembrie 2017 privind aprobarea Metodologiei pentru închirierea lacurilor de cumulare aflate în administrarea Administrației Naționale ”Apele Române”, în care se poate practica și activitatea de piscicultură, emis de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, publicat în Monitorul Oficial nr. 896 din 15.11.2017.
• Ordin nr. 370 din 14 noiembrie 2017 pentru modificarea Procedurii privind recepția studiilor pedologice și agrochimice care stau la baza întocmirii planului de fertilizare și a stabilirii măsurilor agropedoameliorative, necesare realizării amenajamentelor pastorale ale suprafețelor de pajiști permanente, aprobată prin Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 125/2017, publicat în Monitorul Oficial nr. 903 din 17.11.2017.

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) primește în continuare cereri (până la 30.03.2018) pentru finanțarea proiectelor de investiții prin submăsura 4.2 GBER ”Sprijin pentru servicii de consultanță în vederea implementării proiectelor de investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse neagricole aferentă submăsurii 4.2”.

APIA – în această perioadă continuă plățile pe suprafață, pentru măsurile compensatorii, SCZ pentru bivolițe de lapte, taurine din rase de carne și metișii acestora, vaci de lapte și ANT ovine și caprine, pentru campania 2017;

• conform calendarului lucrărilor agricole pe parcelele aflate sub angajament, în acord cu condițiile de bază relevante și cerințele specifice Măsurii 10 „ AGRO-MEDIU ȘI CLIMĂ”, Pachetul 1 – „Pajişti cu înaltă valoare naturală” și Pachetul 2 – „Practici agricole tradiţionale”, categoria de folosință a terenului: PAJIȘTI PERMANENTE – în luna decembrie este interzisă aplicarea îngrășămintelor organice lichide precum și a gunoiului de grajd (condiție de bază relevantă – SMR 1).

2. Pajiști

În ultima lună din an, datorită climatului de început de iarnă, activitățile pe pajiști se diminuează treptat până la venirea zăpezii.

Acolo unde condițiile meteorologice permit, se continuă unele lucrări neterminate din luna precedentă din care amintim:

– curățirea pajiștilor de resturi vegetale;

– aplicarea amendamentelor calcaroase pe soluri acide și a celor specifice pentru solurile sărăturate, pe parcelele fără angajamente de agro-mediu;

– continuarea lucrărilor de amenajări (drumuri de acces, alimentări cu apă, împrejmuiri, umbrare forestiere, etc.) și construcții (locuințe, adăposturi, stâne, cășării, etc.) pastorale;

– diferite transporturi de pe teren la gospodărie sau fermă (fân, paie, lemne, etc.) sau invers, transportul și depozitarea gunoiului de grajd pe pajiști, conformitate codului de bune practici agricole*.

*Depozitarea temporară a gunoiului de grajd pe câmp, se face din motive de transport sau de capacităţi limitate de depozitare pe platforma de gunoi din gospodăria proprie sau fermă, însă numai după verificarea faptului că nu există un risc de poluare a cursurilor de apă sau drenurilor din câmp, respectând următoarele cerinţe referitoare la gunoiul de grajd:

• se va depozita numai pe terenul pe care va fi împrăştiat;
• cantitatea depozitată nu poate depăşi cantitatea totală de gunoi de grajd care ar trebui aplicată pe întreaga suprafaţă a terenului, calculată pe baza standardelor privind cantităţile maxime de îngrăşăminte cu azot ce pot fi aplicate pe teren;
• nu poate fi depozitat în grămezi temporare mai mult de un an de zile, fiind depozitat în fiecare an în locaţii diferite;
• depozitele temporare de gunoi de grajd se vor amplasa conform prevederilor Legii apelor nr. 107/1996, cu modificările şi completările ulterioare şi ale HG nr. 930/2005 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică, cu modificările şi completările ulterioare:

– la cel puţin 20 m de cursurile de apă, drenuri deschise;

– la cel puţin 50 m faţă de foraje hidrogeologice, puţuri sau izvoare;

– la cel puţin 250 m de orice foraj sau fântână utilizată pentru furnizarea publică de apă potabilă.

– se recomandă ca la baza depozitului temporar de gunoi de grajd să fie amplasată o folie impermeabilă peste care să fie pus un pat de paie sau alte materii organice, în mod deosebit în cazul în care gunoiul de grajd prezintă un grad ridicat de umiditate. De asemenea, se recomandă ca laturile depozitului (în mod deosebit cele situate în josul pantei) să fie înconjurate de un strat de paie.

– este interzisă realizarea grămezilor temporare de gunoi pe terenuri inundabile.

Depozitarea în câmp a gunoiului de grajd şi a compostului trebuie evitată pe cât posibil, deoarece sporeşte riscul de pierdere a nutrienţilor prin scurgere la suprafaţă, infiltrare şi volatilizare, diminuându-se astfel calităţile de fertilitate şi sporind riscul de poluare.

Cu aceste acțiuni din teren se încheie un an de activitate pe pajiștile permanente, seminaturale sau naturale, cu vegetație secundară sau primară.

În acord cu Politica Agricolă Comună (PAC) 2014-2020, se vor acorda și anul viitor plăți pe suprafață și plăți compensatorii pentru menținerea biodiversității pe pajiștile montane, protecția apelor și a solului, evitarea abandonului activităților agricole în zonele cu potențial agricol limitat de unele condiții nefavorabile induse de factorii naturali, practicarea unei agriculturi care presupune lipsa mecanizării cu utilaje grele și evitarea chimizării alături de aplicarea tehnicilor agricole tradiționale (ce se reduc în fond la un pășunat non-intensiv și la stabilirea unor date și metode de aplicarea a cositului). Toate acestea vor favoriza menținerea habitatelor prioritare și a speciilor importante, a fondului cultural tradițional, precum și o utilizare rațională a resurselor naturale.

3. Agricultură

Luna Decembrie (lat. december) cea care încheie anul, este cunoscută în tradiția populară și sub denumirea de Undrea, prin care se păstrează amintirea Sfântului Apostol Andrei prăznuit în ultima zi a lunii noiembrie. Denumirea derivă de la cuvântul „decem”, care înseamnă zece, deoarece a reprezentat luna a zecea în calendarul roman — cu început de an la 1 martie — și luna a douăsprezecea în Calendarul iulian și gregorian — cu început de an la 1 ianuarie.

• Culturi de câmp

În această lună, în cultura mare activitățile prioritare sunt:

• Stabilirea formei finale a planului de culturi pentru perioada februarie – noiembrie 2018;
• Evaluarea ofertelor, selectarea furnizorilor de seminţe, pesticide, îngrăşăminte chimice;
• Realizarea licitaţiei de achiziţie a inputurilor;
• Trasarea rigolelor de colectare a surplusului de apă din precipitaţii pentru prevenirea băltirilor în cultură, care conduc la pierderi de producţie;
• Continuarea monitorizării câmpului, a suprafeţelor cultivate cu cereale păioase de toamnă şi lucernă pentru a identifica eventualele carenţe în azot, fosfor şi pentru a identifica solele unde avem atac de rozătoare, caz în care trebuie să intervenim urgent în cazul în care se atinge pragul economic de dăunare (PED);
• Gunoiul de grajd se foloseşte cu precădere pe solurile sărace în humus, pe cele nestructurate sau cu structură degradată, pe cele grele (argiloase) pe care le afânează, pe cele uşoare (nisipoase) la care le îmbunătăţeşte caracteristicile de reţinere a apei;
• Fertilizarea cu gunoi de grajd se recomandă a fi făcută de către fermierii care cunosc carențele pământului pe care îl lucrează, deci efectuează periodic analize de sol. Atenție: Nu se aplică gunoi în perioada cuprinsă între apariția primului și ultimului îngheț;
• Eficienţa gunoiului de grajd este mai mare dacă se completează prin amestec cu îngrăşăminte minerale, în special cu cele fosfatice. Aceasta permite şi reducerea normelor de aplicare, fără ca sporul de producţie să scadă;
• Monitorizarea produselor (boabelor de cereale) depozitate vrac (temperatură şi umiditate) în spaţiile proprii (magazii, pătule, şoproane şi silozuri, verificarea se face prin introducerea mâinii până atinge baza vracului de boabe; acest control este efectuat în cazul în care fermierul nu dispune de siloz, unde aerisirea se face automat). Dacă se semnalează ușoare procese de încălzire, în zilele reci și uscate se procedează la aerisirea, vânturarea grămezilor de boabe. Aceasta se face cu lopeți de lemn iar boabele astfel răcite se vor păstra bine până în vara următoare;
• Monitorizarea spaţiilor de depozitare (magazii, pătule, şoproane şi silozuri) pentru depistarea în timp util a eventualelor atacuri de rozătoare / insecte şi intervenirea cu măsuri specifice pentru combaterea lor;
• Aprovizionarea cu lemne sau motorină în cazul fermelor cu puncte de lucru în câmp;
• Realizarea verificării şi întreţinerii tehnice periodice şi a reparaţiilor necesare tractoarelor, maşinilor agricole, a echipamentelor şi a liniilor de uscare, condiţionare şi procesare a produselor agricole din fermă;
• Realizarea necesarului de piese de schimb, lubrifianţi respectiv redimensionarea parcului de tractoare, combine şi maşini agricole a fermei;
• Aprovizionarea/închirierea de utilaje de dezăpezire a drumurilor din fermă şi din jurul ei, necesare aprovizionării fermei cu diferite materiale şi transportului produselor din fermă către beneficiari;
• Realizarea stagiilor de pregătire şi perfecţionare a angajaţilor care urmează să activeze pe utilajele, tractoarele, combinele recent achiziţionate.
• Pomicultură
• Se protejează pomii fructiferi împotriva rozătoarelor, prin învelirea trunchiului cu materiale specifice;
• Iarna se pot aplica îngrăşăminte chimice care asigură nutriţia pomilor şi duc la obţinerea unor cantități de fructe de foarte bună calitate. Se pot aplica îngrășăminte cu fosfor, calciu, potasiu şi azot;
• În perioadele când se înregistrează temperaturi pozitive se pot aplica tratamente chimice de combatere a bolilor şi dăunătorilor. Se pot aplica tratamente cu produse pe baza de cupru cu concentrații de până la 5% și aplicare de insecticide.
  • Dacă nu au fost efectuate lucrări de întreținere ale solului, se mai pot face arături între rândurile de pomi, când solul nu este înghețat;
• Începând cu a doua parte a iernii, chiar dacă există zăpadă pe sol, se pot începe tăierile de formare și întreținere a coroanei pomilor, la speciile mai puțin sensibile la ger cum este mărul;
• În seră
• Se curăţă şi se dezinfectează sera cu dezinfectant horticol pentru a elimina orice dăunători care ar putea supravieţui peste iarnă;
• Se curăță zăpada de pe seră şi rame pentru a împiedica eventualele pagube pe perioada iernii cauzate de presiunea exercitată de zăpadă;
• Robinetele din aer liber se izolează și li se oprește sursa se alimentare. De asemenea se ambalează furtunurile care nu sunt necesare;
• Se aerisește sera în zilele mai călduroase pentru a reduce umiditatea şi riscul apariţiei bolilor;
  •Se plantează bulbi în ghivece mari, care vor putea fi transferați în grădină în primăvara următoare pentru a putea umple eventualele goluri;
• Afidele se pot instala pe perioada iernii pe plante, deci este nevoie de o atenție sporită, în cazul apariției afidelor se aplică insecticid;
• Se protejează crăciunițele de curenţii de aer reci şi se lasă solul să se usuce între udări, pentru ca inflorescenţa acestora să reziste de la Crăciun până târziu în ianuarie.

4. Zootehnie și medicină veterinară

Identificarea şi înregistrarea bovinelor

        Legislaţie aplicabilă:

– Regulamentul (CE) nr. 1760/2000 al Consiliului şi al Parlamentului European din 17 iulie 2000 de stabilire a unui sistem de identificare şi înregistrare a bovinelor şi privind etichetarea cărnii de vită şi mânzat şi a produselor din carne de vită şi mânzat şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 820/97 al Consiliului: art. 4 şi 7;

– OUG nr. 113/2002 privind identificarea şi înregistrarea bovinelor în România, cu modificările şi completările ulterioare: art. 1-3, 6, 6¹, 6³, art. 7 alin. (1) şi (3). art. 8, 9 şi 11;

– Legea nr. 25/2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2002 privind identificarea şi înregistrarea bovinelor în România;

– Norma sanitară veterinară pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor şi bovinelor, aprobată prin Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 40/2010, cu modificările şi completările ulterioare: art. 2 alin. (6) lit. b), art. 4 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), art. 10-14, art. 16 lit. a)-e), art. 18, 39 şi anexele nr. 1-13

Cerinţe obligatorii pentru fermieri:

Fermierii care deţin animale din specia bovine au următoarele obligaţii:

1. În cazul exploataţiilor nonprofesionale, când activitatea de identificare şi înregistrare a animalelor este efectuată de medicul veterinar de liberă practică împuternicit/organizaţia profesională a crescătorilor de animale aprobată, în calitate de utilizator SNIIA:
2. a) să achiziţioneze crotalii pentru identificarea animalelor din exploataţie;
3. b) să notifice utilizatorului orice eveniment de naştere, sacrificare pentru consum propriu, moarte, pierdere crotalie, dispariţie, regăsire animal;
4. c) să solicite utilizatorului eliberarea documentului de mişcare, în cazul mutării animalului/animalelor între două exploataţii diferite, sau să îi predea acestuia exemplarul negru al documentului de mişcare în cazul achiziţionării ori vânzării animalelor de la/la mijlocitori de afaceri cu animale vii sau exploataţii comerciale;
5. d) să înregistreze în registrul exploataţiei toate intrările şi ieşirile de animale, precum şi datele referitoare la mişcările respective (dată, destinaţie);
6. e) să achiziţioneze crotalia duplicat în cazul pierderii crotaliei unui animal şi să o aplice în termenul prevăzut de legislaţia sanitară veterinară (30 de zile de la emiterea formularului şi înregistrarea acestuia în Registrul naţional al exploataţiilor – RNE);
7. f) să ridice de la sediul DSVSA judeţene paşaportul bovinei şi să-l păstreze în condiţii bune;
8. g) să solicite eliberarea contra cost a unui duplicat al paşaportului în cazul pierderii sau distrugerii acestuia;
9. h) să solicite utilizatorului înscrierea în paşaport a noului deţinător în cazul cumpărării animalului;
10. i) să deţină asupra lor paşaportul animalului în timpul transportului acestuia,

2. În cazul exploataţiilor nonprofesionale, când activitatea de identificare şi înregistrare a animalelor este efectuată de proprietarul exploataţiei, în calitate de utilizator SNIIA:
3. a) să solicite DSVSA judeţene să devină utilizator SNIIA;
4. b) să achiziţioneze crotalii pentru identificarea animalelor din exploataţie;
5. c) să identifice şi să înregistreze în SNIIA animalele născute în exploataţie;
6. d) să înregistreze în SNIIA orice eveniment de naştere, mişcare, sacrificare pentru consum propriu, moarte, pierdere crotalie, dispariţie, regăsire animal;
7. e) să completeze şi să deţină asupra lor pe timpul transportului documentele de mişcare, în cazul mutării animalului/animalelor între două exploataţii diferite;
8. f) să păstreze registrul exploataţiei completat la zi cu toate intrările şi ieşirile de animale şi cu datele referitoare la mişcările respective (dată, destinaţie);
9. g) să achiziţioneze crotalia duplicat în cazul pierderii crotaliei unui animal şi să o aplice în termen de 30 de zile de la înregistrarea evenimentului de pierdere crotalie;
10. h) să ridice de la sediul DSVSA judeţene paşaportul pentru bovine şi să-l păstreze în bune condiţii;
11. i) să solicite eliberarea contra cost a unui duplicat al paşaportului în cazul pierderii sau distrugerii acestuia;
12. j) să înscrie în paşaport noul deţinător în cazul cumpărării animalului;
13. k) să deţină asupra lor paşaportul animalului în timpul transportului acestuia.

3. În cazul exploataţilor comerciale:
4. a) să solicite DSVSA judeţene să devină utilizator SNIIA;
5. b) să achiziţioneze crotalii necesare identificării animalelor din exploataţie;
6. c) să identifice animalele din exploataţie şi să le înregistreze în baza de date RNE;
7. d) să actualizeze zilnic registrul exploatatei, precum şi baza de date RNE;
8. e) să ridice de la DSVSA judeţene în termen de 14 zile de la înregistrarea bovinelor, paşapoartele acestora;
9. f) să deţină asupra lor paşaportul animalelor în timpul transportului acestora;
10. g) să înscrie în paşaportul animalelor datele ultimului deţinător;
11. h) să completeze documentele de mişcare pentru animalele deţinute ce fac obiectul mişcării între exploataţii.

 Identificarea şi înregistrarea animalelor din speciile ovină şi caprină

            Legislaţie aplicabilă:

–  Regulamentul (CE) nr. 21/2004 al Consiliului din 17 decembrie 2003 de stabilire a unui sistem de identificare şi de înregistrare a animalelor din speciile ovină şi caprină şi de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.782/2003 şi a directivelor 92/102/CEE şi 64/432/CEE: art. 3, 4 şi 5;

– OUG nr. 23/2010 privind identificarea şi înregistrarea suinelor, ovinelor şi caprinelor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare: art.1, 4-7, 10, 11 şi 13;

– Norma sanitară veterinară pentru implementarea procesului de identificare şi înregistrare a suinelor, ovinelor, caprinelor şi bovinelor, aprobată prin Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 40/2010, cu modificările şi completările ulterioare – art. 2 alin. (6) lit. b) şi alin. (7), art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) şi alin. (2), art. 10-14, art. 16 lit. a)-c), art. 18, 39 şi anexele nr. 1-13.

Cerinţe obligatorii pentru fermieri:

Fermierii care deţin animale din speciile ovine şi caprine au următoarele obligaţii:

1. În cazul exploataţiilor nonprofesionale, când activitatea de identificare şi înregistrare a animalelor este efectuată de medicul veterinar de liberă practică împuternicit/organizaţia profesională a crescătorilor de animale aprobată, în calitate de utilizator SNIIA:
2. a) să achiziţioneze crotalii pentru identificarea animalelor din exploataţie;
3. b) să notifice utilizatorului orice eveniment de naştere, sacrificare pentru consum propriu, moarte, pierdere crotalie, dispariţie, regăsire animal;
4. c) să solicite utilizatorului eliberarea documentului de mişcare, în cazul mutării animalului/animalelor între două exploataţii diferite, sau să îi predea acestuia exemplarul negru al documentului de mişcare, în cazul achiziţionării ori vânzării animalelor de la/la mijlocitori de afaceri cu animale vii sau exploataţii comerciale;
5. d) să înregistreze în registrul exploataţiei toate intrările şi ieşirile de animale, precum şi datele referitoare la mişcările respective (dată, destinaţie);
6. e) să achiziţioneze crotalia duplicat în cazul pierderii crotaliei unui animal şi să fie aplicată în termenul prevăzut de legislaţia sanitară veterinară (30 de zile de la emiterea formularului şi înregistrarea acestuia în RNE).

2. În cazul exploataţiilor non profesionale, când activitatea de identificare şi înregistrare a animalelor este efectuată de proprietarul exploataţiei, în calitate de utilizator SNIIA:
3. a) să solicite DSVSA judeţene să devină utilizator SNIIA;
4. b) să achiziţioneze crotalii pentru identificarea animalelor din exploataţie;
5. c) să identifice şi să înregistreze în SNIIA animalele născute în exploataţie;
6. d) să înregistreze în SNIIA orice eveniment de naştere, mişcare, sacrificare pentru consum propriu, moarte, pierdere crotalie, dispariţie, regăsire animal;
7. e) să completeze şi să deţină asupra lor pe timpul transportului documentele de mişcare, în cazul mutării animalului/animalelor între două exploataţii diferite;
8. f) să păstreze registrul exploataţiei completat la zi cu toate intrările şi ieşirile de animale şi cu datele referitoare la mişcările respective (dată, destinaţie);
9. g) să achiziţioneze crotalia duplicat în cazul pierderii crotaliei unui animal şi să o aplice în termen de 30 de zile de la înregistrarea evenimentului de pierdere crotalie.

3. În cazul exploataţiilor comerciale:
4. a) să cumpere crotaliile necesare identificării animalelor din exploataţie;
5. b) să solicite DSVSA judeţene să devină utilizator SNIIA;
6. c) să identifice animalele din exploataţie şi să le înregistreze în baza de date RNE;
7. d) să completeze documentele de mişcare pentru animalele ce vor fi mişcate din exploataţia deţinută şi să înregistreze în SNIIA ieşirea animalelor din exploataţie, precum şi eventualele intrări;
8. e) să actualizeze zilnic registrul exploataţiei şi baza de date RNE.

Prevenirea, controlul şi eradicarea anumitor forme de encefalopatii spongiforme transmisibile – EST

           Legislaţie aplicabilă:

– Regulamentul (CE) nr. 999/2001 al Parlamentului European şi al Consiliului din 22 mai 2001 de stabilire a unor reglementări pentru prevenirea, controlul şi eradicarea anumitor forme transmisibile de encefalopatie spongiformă: art. 7, 11, 12, 13 şi 15;

– OUG nr. 113/2002, cu modificările şi completările ulterioare: art. 8 alin. (1), (2) şi (5), art. 10;

– Legea nr. 25/2003 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 113/2002 privind identificarea şi înregistrarea bovinelor în România;

– Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 42/2005 privind măsurile pentru implementarea interdicţiei totale de administrare a proteinelor animale procesate în hrana animalelor de fermă

– HG nr. 1214/2009 privind metodologia pentru stabilirea şi plata despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor de animale tăiate, ucise sau altfel afectate, în vederea lichidării rapide a focarelor de boli transmisibile ale animalelor, cu modificările ulterioare: art. 1, 3, 4, 8 şi 9 şi anexa nr. 1

Cerinţe obligatorii pentru fermieri:

Fermierii care deţin animale rumegătoare au următoarele obligaţii:

1. Să nu hrănească animalele rumegătoare cu proteine de origine animală, inclusiv cu proteine de origine animală procesate sau cu preparate furajere ce conţin astfel de proteine.
2. Să anunţe medicul veterinar din localitate despre orice îmbolnăvire a animalelor şi/sau despre moartea animalelor aflate în proprietate ori îngrijire sau în timpul transportului, conform normelor sanitare veterinare în vigoare.
3. Să respecte interdicţia privind mişcarea animalelor în şi din exploataţie atunci când în exploataţie există animale îmbolnăvite sau suspecte de infecţie cu encefalopatii spongiforme transmisibile (EST) şi exploataţia este plasată de medicul veterinar sub control oficial veterinar, fiind supusă unor restricţii oficiale de circulaţie până la aflarea rezultatelor examinării.
4. Să permită aplicarea şi să respecte măsurile stabilite de medicul veterinar în caz de suspiciune sau confirmare a EST prevăzute de legislaţia sanitară veterinară în vigoare.
5. Să anunţe medicul veterinar din localitate despre orice intenţie de a pune pe piaţa internă bovine, ovine ori caprine aflate în proprietate sau îngrijire, în vederea completării certificatului de sănătate de către medicul veterinar.
6. Să nu sacrifice bovinele în exploataţii/gospodării individuale, ci la abatoarele autorizate sanitar-veterinar, cu excepţia situaţiilor de urgenţă, în care animalul poate fi sacrificat în exploataţie, sub supravegherea medicului veterinar, sacrificare urmată de recoltarea de probe de laborator în vederea testării pentru EST.

Bunăstarea animalelor

Norme minime privind protecţia viţeilor

           Legislaţie aplicabilă:

– Directiva 2008/119/CE a Consiliului din 18 decembrie 2008 de stabilire a normelor minime privind protecţia viţeilor (JO L 10, 15.1.2009, p. 7): art. 3 şi 4;

– Norma sanitară veterinară ce stabileşte standarde minime pentru protecţia viţeilor, aprobată prin Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 72/2005: art. 3 alin. (1) şi (2) şi anexa la Normă.

Cerinţe şi standarde obligatorii pentru fermieri:

1) a) – viţeii nu trebuie ţinuţi în boxe individuale după vârsta de 8 săptămâni, cu excepţia cazului în care un medic veterinar certifică faptul că sănătatea sau comportamentul viţelului necesită ca acesta să fie izolat pentru a fi supus tratamentului. Lăţimea oricărei boxe individuale pentru un viţel trebuie să fie cel puţin egală cu înălţimea viţelului la greabăn, măsurată în poziţie patrupedă, iar lungimea acesteia trebuie să fie cel puţin egală cu lungimea corpului viţelului, măsurată de la vârful nasului până la marginea caudală a tuberozităţii ischiatice, înmulţită cu 1,1. Boxele individuale pentru viţei, exceptându-le pe cele pentru izolarea animalelor bolnave, trebuie să aibă pereţi perforaţi care să permită viţeilor să aibă contacte vizuale şi tactile;

1. b) – pentru viţeii crescuţi în grupuri, spaţiul liber alocat şi disponibil pentru fiecare viţel trebuie să fie de cel puţin 1,5 m²pentru fiecare viţel cu o greutate vie de până la 150 kg, de cel puţin 1,7 m²pentru fiecare viţel cu greutatea vie între 150 kg şi 220 kg şi de cel puţin 1,8 m² pentru fiecare viţel cu greutatea vie de 220 kg şi peste.

(2) Prevederile alineatului 1), lit. b) nu se aplică:

– exploataţiilor cu mai puţin de 6 viţei;

– viţeilor ţinuţi alături de mame în vederea alăptării.

Conform anexei la Normă, fermierii trebuie să asigure următoarele CONDIŢII PENTRU CREŞTEREA VIŢEILOR:

1. Materialele utilizate pentru construcţia adăposturilor, pentru cazarea viţeilor şi, în special, a boxelor şi a echipamentului cu care aceştia intră în contact, trebuie să nu fie dăunătoare şi să permită curăţenia mecanică, precum şi dezinfecţia temeinică.
2. Până la elaborarea unor reguli comunitare în acest sens, ce trebuie să fie transpuse în legislaţia naţională, circuitele electrice şi echipamentul trebuie să fie instalate în conformitate cu normele naţionale în vigoare, pentru a se preveni şocurile electrice.
3. Izolarea, încălzirea şi ventilaţia adăposturilor trebuie să asigure că circulaţia aerului, nivelul impurităţilor, temperatura, umiditatea relativă a aerului şi concentraţiile de gaze sunt menţinute în limite ce nu sunt dăunătoare viţeilor.
4. Toate echipamentele automate sau mecanice, indispensabile pentru sănătatea şi bunăstarea viţeilor, trebuie să fie inspectate cel puţin o dată pe zi. Atunci când se constată defecţiuni, acestea trebuie remediate imediat sau, dacă acest lucru nu este posibil, trebuie să fie luate măsuri corespunzătoare în vederea protejării sănătăţii şi bunăstării viţeilor până la remedierea defecţiunii, în special prin utilizarea metodelor alternative de furajare şi de menţinere a condiţiilor de mediu în limite normale.
5. Atunci când se utilizează un sistem de ventilaţie artificială, trebuie prevăzut un sistem de rezervă corespunzător care să poată asigura o reînnoire a aerului suficientă pentru a păstra sănătatea şi bunăstarea viţeilor în eventualitatea unei avarii şi un sistem de alarmă care să atenţioneze îngrijitorul în caz de apariţie a defecţiunilor. Sistemul de alarmă trebuie să fie testat periodic.
6. Viţeii nu trebuie să fie ţinuţi în permanenţă în întuneric. Pentru a răspunde nevoilor lor fiziologice şi etologice, trebuie elaborate prevederi care să permită, pentru diferite condiţii de climat, un iluminat artificial sau natural corespunzător. În cazul iluminatului artificial, acesta trebuie să funcţioneze pentru o perioadă cel puţin echivalentă cu perioada de lumină naturală disponibilă în mod normal între orele 9,00 şi 17,00. Trebuie să existe, de asemenea, surse adecvate de iluminat, fixe sau mobile, suficient de puternice pentru a permite o inspectare a viţeilor în orice moment.
7. Toţi viţeii ţinuţi în adăposturi trebuie să fie inspectaţi de către proprietar sau de către persoana responsabilă de animale, cel puţin de două ori pe zi. Viţeii ţinuţi în aer liber trebuie să fie inspectaţi cel puţin o dată pe zi. Orice viţel suspect de îmbolnăvire sau rănit trebuie să fie tratat corespunzător fără întârziere, iar consultaţia de către medicul veterinar trebuie să fie efectuată cât mai repede posibil pentru fiecare viţel care nu răspunde la îngrijirea dată de îngrijitor. Atunci când este necesar, viţeii bolnavi sau răniţi trebuie să fie izolaţi în spaţii adecvate, cu aşternut uscat şi confortabil.
8. Adăposturile pentru viţei trebuie să fie construite în aşa fel încât să permită fiecărui viţel să stea culcat, să se odihnească, să stea în poziţie patrupedă şi să se lingă fără dificultate.
9. Viţeii nu trebuie să fie legaţi, cu excepţia celor cazaţi în grupuri, care pot fi legaţi pentru perioade de cel mult o oră pentru hrănire cu lapte sau administrare de substituenţi de lapte. Atunci când se foloseşte legarea viţeilor, aceasta nu trebuie să le producă răniri. Viţeii trebuie inspectaţi cu regularitate, iar mijlocul de legare trebuie ajustat pentru a le asigura confortul. Fiecare mijloc de legare trebuie să fie confecţionat în aşa fel încât să elimine riscul de strangulare sau rănire şi să permită viţelului să se mişte, conform prevederilor pct. 8.
10. Clădirile, boxele, echipamentul şi ustensilele folosite pentru viţei trebuie să fie curăţate temeinic şi dezinfectate, pentru a se preveni infecţiile încrucişate sau dezvoltarea organismelor purtătoare de boală. Fecalele, urina şi hrana neconsumată sau împrăştiată trebuie să fie îndepărtate ori de câte ori este necesar, pentru a se diminua mirosul şi pentru a nu atrage muşte sau rozătoare.
11. Pardoseala trebuie să fie netedă, dar nealunecoasă, astfel încât să se prevină rănirea viţeilor, şi trebuie proiectată astfel încât să nu provoace răniri sau suferinţe viţeilor culcaţi ori în poziţie patrupedă. Pardoseala trebuie să fie adecvată pentru mărimea şi greutatea viţeilor şi să formeze o suprafaţă rigidă, plană şi stabilă. Zona de culcuş trebuie să fie confortabilă, curată şi drenată corespunzător şi să nu afecteze viţeii în mod nefavorabil. Tuturor viţeilor mai mici de două săptămâni trebuie să li se asigure un aşternut corespunzător.
12. Tuturor viţeilor trebuie să li se asigure o alimentaţie corespunzătoare vârstei, greutăţii, cerinţelor fiziologice şi comportamentale ale acestora, pentru asigurarea unei stări de sănătate şi bunăstare corespunzătoare. În acest scop hrana viţeilor trebuie să conţină o cantitate suficientă de fier, pentru a se asigura un nivel mediu sanguin de hemoglobină de cel puţin 4,5 mmol/l, şi o raţie zilnică minimă de furaje fibroase pentru fiecare viţel de peste două săptămâni, cantitatea crescând de la 50 la 250 g/zi pentru viţeii cu vârsta între 8 şi 20 de săptămâni. Viţeilor nu trebuie să li se pună botniţe.
13. Toţi viţeii trebuie să fie hrăniţi cel puţin de două ori pe zi. Atunci când viţeii sunt cazaţi în grupuri şi nu sunt furajaţi ad libitum (la discreție) sau cu un sistem de furajare automat, fiecare viţel trebuie să aibă acces la hrană în acelaşi timp cu ceilalţi din grupul respectiv.
14. Toţi viţeii mai mari de două săptămâni trebuie să aibă acces liber la o cantitate suficientă de apă proaspătă sau să fie capabili să-şi satisfacă nevoile consumului de fluide prin utilizarea altor lichide. În condiţii de căldură excesivă sau pentru viţeii care sunt bolnavi, apa proaspătă de băut trebuie să le fie asigurată în permanenţă.
15. Echipamentele de furajare şi adăpare trebuie să fie proiectate, construite, instalate şi întreţinute astfel încât să se limiteze pe cât posibil contaminarea hranei şi a apei destinate viţeilor.
16. Fiecare viţel trebuie să primească colostru de bovine cât mai curând posibil după fătare şi, în orice caz, în primele 6 ore de viaţă.

 Norme minime de protecţie a porcinelor

            Legislaţie aplicabilă:

– Directiva 2008/120/CE a Consiliului din 18 decembrie 2008 de stabilire a normelor minime de protecţie a porcinelor (JO L 47, 18.02.2009, p. 5): art. 3 şi 4;

– Norma sanitară veterinară ce stabileşte standarde minime pentru protecţia porcilor, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 202/2006, cu modificările şi completările ulterioare: art. 3 alin. (1) – (11) şi anexa la Normă.

Cerinţe şi standarde obligatorii pentru fermieri:

1. (1) Toate exploataţiile de porcine trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:
2.   a) suprafaţa liberă de pardoseală disponibilă pentru fiecare purcel înţărcat sau purcel în creştere, ţinut în grup, cu excepţia scrofiţelor după montă şi a scroafelor, trebuie să fie de cel puţin:

(i)  0,15 m^{2  –} pentru purceii cu o greutate vie de până la 10 kg;

(ii)  0,20 m² –  pentru porcii cu o greutate vie cuprinsă între 10 şi 20 kg;

(iii)  0,30 m² –  pentru porcii cu o greutate vie cuprinsă între 20 şi 30 kg;

(iv)  0,40 m² –  pentru porcii cu o greutate vie cuprinsă între 30 şi 50 kg;

(v)  0,55 m² –  pentru porcii cu o greutate vie cuprinsă între 50 şi 85 kg;

(vi)  0,65 m² –  pentru porcii cu o greutate vie cuprinsă între 85 şi 110 kg;

(vii) 1,00 m² –  pentru porcii cu o greutate vie mai mare de 110 kg;

2.   b) suprafaţa liberă totală de pardoseală disponibilă pentru fiecare scrofiţă după montă, precum şi pentru fiecare scroafă, atunci când scrofiţele şi/sau scroafele sunt ţinute în grup, trebuie să fie de cel puţin 1,64 m², respectiv 2,25 m².

Atunci când aceste animale sunt ţinute în grupuri mai mici de 6 indivizi, suprafaţa liberă de pardoseală trebuie să fie mărită cu 10%.

Atunci când aceste animale sunt ţinute în grupuri de 40 sau mai mulţi indivizi, suprafaţa liberă de pardoseală poate fi redusă cu 10%.

(2) Suprafaţa pardoselii trebuie să corespundă următoarelor cerinţe:

1.   a) pentru scrofiţe după montă şi scroafe gestante: o parte din suprafaţa prevăzută la alin. (1) lit. b), egală cu cel puţin 0,95 m²pentru o scrofiţă şi cel puţin 1,3 m² pentru o scroafă, trebuie să fie pardoseală continuă, solidă, din care maximum 15% să fie rezervate pentru fante de drenaj;
2.   b) atunci când sunt utilizate pardoseli din grătare de beton, pentru porcii ţinuţi în grup:

(i) lăţimea maximă a fantelor trebuie să fie:

1. – 11 mm pentru purcei sugari;
2. – 14 mm pentru purcei înţărcaţi;
3. – 18 mm pentru tineret porcin;
4. – 20 mm pentru scrofiţe după montă şi scroafe;

(ii) lăţimea minimă a barei de grătar trebuie să fie:

1. – 50 mm pentru purcei sugari şi purcei înţărcaţi; şi
2. – 80 mm pentru tineret porcin, scrofiţe după montă şi scroafe.

(3) Construirea sau montarea de instalaţii pentru legarea scroafelor şi scrofiţelor este interzisă. De la data intrării în vigoare a prezentei norme sanitare veterinare, legarea scroafelor şi scrofiţelor este interzisă.

(4) Scroafele şi scrofiţele trebuie să fie ţinute în grupuri, pe parcursul unei perioade începând cu 4 săptămâni după montă şi până la o săptămână înainte de data estimată a fătării. Boxa în care este ţinut grupul de scroafe trebuie să aibă laturile mai mari de 2,8 m lungime. Când sunt ţinuţi mai puţin de 6 indivizi într-un grup, boxa respectivă trebuie să aibă laturile mai mari de 2,4 m lungime.

(5) Prin derogare de la prevederile alin. (4), scroafele şi scrofiţele crescute în exploataţii de mai puţin de 10 scroafe pot fi ţinute individual, în timpul perioadei menţionate la alin. (4), cu condiţia ca acestea să se poată întoarce cu uşurinţă în boxele proprii.

(6) Fără a se aduce atingere prevederilor cuprinse în anexă, scroafele şi scrofiţele trebuie să aibă acces permanent la materiale ocupaţionale, respectându-se cel puţin cerinţele relevante ale anexei menţionate anterior.

(7) Scroafele şi scrofiţele ţinute în grupuri trebuie să fie hrănite utilizându-se un sistem ce asigură fiecărui individ accesul la hrană suficientă, chiar şi în situaţia în care sunt prezenţi concurenţi pentru hrană.

(8) Tuturor scroafelor în aşteptare şi scrofiţelor trebuie să li se asigure o cantitate suficientă de hrană de volum sau bogată în fibre, precum şi hrană energizantă, pentru a-şi satisface foamea şi ţinând cont de necesitatea de a mesteca a acestora.

(9) a) Porcii care trebuie să fie ţinuţi în grupuri şi care sunt agresivi în mod special, au fost atacaţi de alţi porci sau sunt bolnavi ori răniţi pot fi ţinuţi temporar în boxe individuale.

1.   b) Boxa individuală utilizată trebuie să permită animalului să se rotească cu uşurinţă, dacă acest lucru nu este în contradicţie cu recomandarea medicului veterinar.

(10) Prevederile alin. (1) lit. b), alin. (2), (4), (5), (6) şi alin. (9) lit. b) se aplică tuturor exploataţiilor nou-construite ori reconstruite sau date în folosinţă pentru prima dată după intrarea în vigoare a prezentei norme sanitare veterinare, iar începând cu 1 ianuarie 2013 aceste prevederi se aplică tuturor exploataţiilor.

(11) Prevederile alin. (4) nu se aplică exploataţiilor cu mai puţin de 10 scroafe.

Conform anexei la Normă, fermierii trebuie să asigure următoarele :

    Condiţii generale

În completare la prevederile relevante ale anexei la Norma sanitară veterinară privind protecţia animalelor de fermă, aprobată prin Ordinul preşedintelui ANSVSA nr. 75/2005, trebuie să se aplice următoarele cerinţe:

1.   1. În partea de clădire în care porcii sunt ţinuţi în mod continuu trebuie să fie evitate niveluri de zgomot de peste 85dBA. Trebuie să fie evitat zgomotul constant sau brusc.
2.   Porcii trebuie ţinuţi în condiţii de iluminat cu o intensitate de cel puţin 40 lucşi, pentru o perioadă de minimum 8 ore pe zi.
3.   3. Adăposturile pentru porci trebuie construite astfel încât să permită animalelor:
4.   a) să aibă acces la o zonă de odihnă confortabilă din punct de vedere fizic şi termic, drenată şi curăţată corespunzător şi care să permită tuturor animalelor să se odihnească în acelaşi timp;
5.   b) să se odihnească şi să se ridice normal;
6.   c) să vadă alţi porci. În săptămâna dinaintea datei estimate a fătării şi în timpul fătării, scroafele şi scrofiţele pot fi ţinute în afara razei vizuale a congenerelor.
7.   Fără a se lua în considerare prevederile art. 3 alin. (6) din norma sanitară veterinară, porcii trebuie să aibă acces permanent la o cantitate suficientă de material cum ar fi paie, fân, lemn rumeguş, compost de ciuperci, turbă sau un amestec din acestea care să nu le compromită sănătatea şi care să le permită activităţi adecvate de provocare a curiozităţii şi contactul cu acestea.
8.   5. Pardoseala trebuie să fie netedă, dar nealunecoasă, pentru a se preveni rănirea porcilor, şi astfel proiectată, construită şi menţinută încât să nu cauzeze răniri sau suferinţe porcilor. Pardoseala trebuie să fie adecvată pentru mărimea şi greutatea porcilor şi, dacă nu este asigurat aşternut, să formeze o suprafaţă rigidă, plană şi stabilă.
9.   6. Toţi porcii trebuie să fie hrăniţi cel puţin o dată pe zi. Atunci când porcii sunt hrăniţi în grupuri şi nu ad libitum (la discreţie) sau printr-un sistem automat de hrănire individuală a animalelor, fiecare porc trebuie să aibă acces la hrană în acelaşi timp cu celelalte animale din grup.
10.   Toţi purceii în vârstă de peste două săptămâni trebuie să aibă acces permanent la o cantitate suficientă de apă proaspătă.
11. Toate procedurile destinate să constituie o intervenţie efectuată pentru alte scopuri decât cele de terapie sau de diagnostic sau pentru identificarea porcilor în conformitate cu legislaţia în domeniu şi care determină afectarea ori pierderea sensibilităţii unei părţi a corpului sau alterarea structurii osoase sunt interzise, cu următoarele excepţii:
12.   a) reducerea uniformă a colţilor purceilor sugari prin pilire sau tăiere, efectuată nu mai târziu de vârsta de 7 zile şi lăsând o suprafaţă intactă şi netedă. Colţii vierilor pot fi reduşi în lungime, atunci când este necesar, pentru a se preveni rănirea altor animale sau din motive de siguranţă;
13.   b) tăierea parţială a cozii;
14.   c) castrarea porcilor masculi prin alte mijloace decât deşirarea ţesuturilor;
15.   d) aplicarea inelului nazal numai atunci când animalele sunt ţinute în sisteme de creştere în aer liber şi în conformitate cu legislaţia naţională.

Tăierea cozilor şi reducerea colţilor nu trebuie să fie efectuate ca un procedeu de rutină, ci numai atunci când există o dovadă clară că au apărut leziuni ale mameloanelor scroafelor sau ale urechilor şi cozilor la ceilalţi purcei. Înainte de efectuarea acestor proceduri trebuie să fie luate şi alte măsuri pentru a se preveni muşcarea cozii şi alte vicii, luându-se în considerare mediul şi densitatea animalelor. Din acest motiv trebuie să fie schimbate condiţiile de mediu şi sistemele de management inadecvate.

Oricare dintre procedurile descrise anterior trebuie să fie efectuată numai de un medic veterinar sau de o persoană instruită, aşa cum este prevăzut la art. 5 din norma sanitară veterinară, cu experienţă în efectuarea tehnicilor în mod practic, cu mijloace corespunzătoare şi în condiţii igienice.

Dacă se practică castrarea sau tăierea cozilor după vârsta de 7 zile, aceasta trebuie efectuată numai sub anestezie şi analgezie prelungită şi numai de un medic veterinar.

1. Scroafe şi scrofiţe
2. Trebuie să fie luate măsuri pentru a se reduce pe cât posibil agresiunea în grup.
3. Dacă este necesar, scrofiţele şi scroafele gestante trebuie să fie tratate pentru paraziţi interni şi externi, iar când sunt transferate în spaţiile special amenajate pentru fătare acestea sunt spălate pe tot corpul.
4. În săptămâna anterioară datei preconizate a fătării, scroafelor şi scrofiţelor trebuie să li se repartizeze material adecvat pentru culcuş, în cantitate suficientă, cu excepţia cazului în care, din punct de vedere tehnic, nu este fezabil pentru sistemul de evacuare a purinei utilizate în unitate.
5. În spatele scroafelor şi scrofiţelor trebuie să fie disponibilă o zonă liberă, pentru a facilita fătarea naturală sau asistată.
6. Atunci când scroafele sunt ţinute libere, boxele de fătare trebuie să fie prevăzute cu dispozitive de protecţie a purceilor, cum ar fi bare despărţitoare pentru fătare.
7. Purcei sugari
8. O parte din suprafaţa totală a pardoselii, suficientă pentru a permite animalelor să se odihnească împreună în acelaşi timp, trebuie să fie solidă sau acoperită cu un strat izolator ori cu un aşternut din paie sau orice alt material adecvat.
9. Când se utilizează o boxă de fătare, purceii sugari trebuie să aibă suficient spaţiu pentru a putea fi alăptaţi fără dificultate.
10. Purceii nu trebuie să fie înţărcaţi la mai puţin de 28 de zile, cu excepţia cazului în care bunăstarea sau sănătatea femelei ori a purceilor sugari ar fi afectată în mod nefavorabil.

Purceii pot fi înţărcaţi cu până la 7 zile mai devreme, dacă aceştia sunt mutaţi în adăposturi speciale care sunt depopulate, curăţate temeinic şi dezinfectate înainte de introducerea unui nou grup şi care sunt separate de adăposturile în care sunt ţinute scroafele, pentru a se diminua pe cât posibil transmiterea de boli la purceii sugari.

1. Purcei înţărcaţi şi tineret porcin
2. Atunci când porcii sunt ţinuţi în grupuri, trebuie să fie luate măsuri pentru a se preveni luptele ce depăşesc comportamentul normal.
3. Aceştia trebuie ţinuţi în grupuri, cu evitarea amestecării purceilor provenind de la scroafe diferite. Dacă purceii care nu sunt familiarizaţi unul cu altul trebuie să fie amestecaţi, aceasta trebuie să se facă la o vârstă cât mai fragedă, de preferat înainte de sau cu până la o săptămână după înţărcare. Când porcii sunt amestecaţi, trebuie să li se asigure posibilitatea de a se feri şi a se ascunde unii de alţii.
4. Atunci când apar semne de luptă violentă, cauzele trebuie să fie cercetate imediat şi trebuie luate măsuri corespunzătoare cum ar fi asigurarea de cantităţi mari de paie, dacă este posibil, sau alte materiale ocupaţionale pentru aceştia. Animalele expuse riscului de a fi agresate sau cele agresive în mod deosebit trebuie să fie ţinute separat de grup.
5. Utilizarea de medicamente tranchilizante cu scopul de a se facilita amestecarea trebuie limitată la condiţii excepţionale şi numai după consultarea unui medic veterinar.

Protecţia animalelor de fermă

           Legislaţie aplicabilă:

– Directiva 98/58/CE a Consiliului din 20 iulie 1998 privind protecţia animalelor de fermă (JO L 221, 08.08.1998, p. 23): art. 4;

– Norma sanitară veterinară privind protecţia animalelor de fermă, aprobată prin Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 75/2005:  anexa.

 Cerinţe şi standarde obligatorii pentru fermieri, prevăzute în anexa la Normă:

Personalul

1. Animalele trebuie să fie îngrijite de personal suficient şi care are competenţa profesională, cunoştinţele şi aptitudinile corespunzătoare.

Inspecţiile

2. Toate animalele ţinute în sisteme de creştere în care bunăstarea acestora depinde de îngrijirea umană frecventă, trebuie să fie inspectate cel puţin o dată pe zi. Animalele crescute sau ţinute în alte sisteme trebuie să fie inspectate la intervale de timp suficiente pentru a se evita orice suferinţă.
3. Trebuie să fie disponibile surse de iluminat adecvate (fixe sau mobile) pentru a permite o inspecţie amănunţită a animalelor în orice moment.
4. Orice animal care pare bolnav sau rănit trebuie să fie îngrijit corespunzător fără întârziere, iar atunci când animalul nu răspunde la aceste îngrijiri, trebuie să se consulte, cât de curând posibil, un medic veterinar. Atunci când este necesar, animalele bolnave sau rănite trebuie să fie izolate în adăposturi adecvate cu aşternut uscat şi confortabil, după caz.

            Ţinerea evidenţelor

5. Proprietarul sau deţinătorul animalelor trebuie să păstreze o evidenţă a tuturor tratamentelor medicale efectuate şi a numărului de animale moarte găsite la fiecare inspecţie.

Atunci când este necesar ca informaţii echivalente să fie ţinute pentru alte scopuri, acestea vor satisface, de asemenea, scopurile prezentei norme sanitare veterinare.

6. Aceste evidenţe trebuie să fie păstrate pentru o perioadă de cel puţin 3 ani şi trebuie să fie puse la dispoziţia autorităţii competente atunci când se efectuează inspecţie oficială sau la cerere.

            Libertatea de mişcare

7. Libertatea de mişcare a unui animal, având în vedere specia acestuia şi în conformitate cu experienţa acumulată şi cu cunoştinţele ştiinţifice, nu trebuie să fie îngrădită de o asemenea manieră încât să i se cauzeze acestuia suferinţe sau vătămări inutile.

Atunci când un animal este legat sau are mişcările limitate permanent ori cu regularitate, trebuie să i se asigure spaţiu suficient pentru necesităţile fiziologice şi etologice, în conformitate cu experienţa acumulată şi cu cunoştinţele ştiinţifice.

Adăposturi şi cazare

8. Materialele utilizate pentru construcţia adăposturilor şi, în special, pentru boxele şi echipamentele cu care animalele pot intra în contact nu trebuie să fie dăunătoare pentru animale şi trebuie să poată fi curăţate şi dezinfectate riguros.
9. Adăposturile şi accesoriile pentru legarea animalelor trebuie să fie construite şi întreţinute astfel încât să nu aibă margini ascuţite sau proeminenţe care să poată răni animalele.
10. Circulaţia aerului, nivelul de pulberi, temperatura, umiditatea relativă a aerului şi concentraţia gazelor trebuie menţinute în limite care să nu fie dăunătoare animalelor.
11. Animalele ţinute în adăposturi nu trebuie să fie menţinute în permanenţă în întuneric şi nici să fie expuse la lumină artificială fără întrerupere pentru un interval de timp corespunzător. Atunci când lumina naturală disponibilă este insuficientă pentru a satisface necesităţile fiziologice şi etologice ale animalelor, trebuie să fie asigurat iluminatul artificial corespunzător.

Animale care nu sunt ţinute în adăposturi

12. Animalelor care nu sunt ţinute în adăposturi trebuie, după caz şi în măsura posibilităţilor, să li se asigure protecţia necesară împotriva intemperiilor, animalelor de pradă şi riscurilor privind sănătatea lor.

Echipamente mecanice sau automate

13. Toate echipamentele mecanice sau automate indispensabile pentru sănătatea şi bunăstarea animalelor trebuie inspectate cel puţin o dată pe zi. Atunci când se descoperă defecţiuni, acestea trebuie să fie remediate imediat sau, dacă acest lucru nu este posibil, trebuie luate măsuri corespunzătoare pentru protejarea sănătăţii şi bunăstării animalelor.

Atunci când sănătatea şi bunăstarea animalelor depind de un sistem de ventilaţie artificială, trebuie să fie elaborate prevederi privind un sistem de rezervă corespunzător care să garanteze reînnoirea suficientă a aerului pentru asigurarea sănătăţii şi bunăstării animalelor în eventualitatea defectării sistemului de bază. De asemenea, trebuie să fie asigurat un sistem de alarmă care să avertizeze în cazul defectării sistemului de ventilaţie artificială. Sistemul de alarmă trebuie să fie testat cu regularitate.

Hrana pentru animale, apa şi alte substanţe

14. Animalele trebuie să primească o hrană nutritivă, corespunzător vârstei şi speciei acestora, care să le fie administrată în cantitate suficientă pentru a le menţine într-o stare bună de sănătate şi pentru a le satisface necesităţile nutritive. Nici un animal nu trebuie să fie hrănit sau adăpat într-un mod care să producă suferinţe ori vătămări inutile, iar hrana sau lichidele nu trebuie să conţină nici o substanţă ce ar putea produce suferinţe sau vătămări inutile.
15. Toate animalele trebuie să aibă acces la hrană la intervale de timp corespunzătoare necesităţilor lor fiziologice.
16. Toate animalele trebuie să aibă acces la o sursă de apă adecvată sau să-şi poată satisface necesarul de lichide prin alte mijloace.
17. Instalaţiile de furajare şi adăpare trebuie să fie proiectate, construite şi amplasate astfel încât să fie reduse la minimum riscul de contaminare a hranei şi a apei şi efectele dăunătoare ale competiţiei dintre animale.
18. Cu excepţia substanţelor administrate în scopuri terapeutice, profilactice sau în scopul unui tratament zootehnic astfel cum este definit la art. 1lit. c) din Ordinul ministrului agriculturii, alimentaţiei şi pădurilor nr. 298/2001 privind interzicerea comercializării şi administrării unor substanţe cu acţiune thyreostatică şi a celor betaagoniste la animalele de fermă, ce transpune în legislaţia naţională Directiva 96/22/CE, animalelor nu trebuie să li se administreze nici o altă substanţă, cu excepţia cazului în care s-a demonstrat, prin studii ştiinţifice de bunăstare a animalelor sau în baza experienţei acumulate, că efectul substanţei respective nu este dăunător sănătăţii sau bunăstării animalelor.

   Mutilări

19. Până la adoptarea unor prevederi specifice cu privire la mutilări, în conformitate cu cerinţele Uniunii Europene şi fără a se aduce atingere Directivei 91/630/CEE, trebuie să se aplice prevederile naţionale relevante, în conformitate cu regulile generale ale tratatului.

   Metode de creştere

20. Nu trebuie să fie practicate creşterea sau metodele de creştere naturale ori artificiale ce provoacă sau ar putea cauza suferinţe ori vătămări oricăruia dintre animalele implicate.

Prezenta prevedere nu trebuie să împiedice utilizarea anumitor metode ce pot produce suferinţe sau vătămări minime ori momentane sau care ar putea necesita intervenţii ce nu ar produce afectări de lungă durată, atunci când acestea sunt permise de prevederile naţionale.

21. Nici un animal nu trebuie să fie ţinut pentru scopuri de fermă, cu excepţia cazului în care este de aşteptat în mod rezonabil că, pe baza genotipului şi fenotipului, poate fi ţinut fără efecte nefavorabile asupra sănătăţii sau bunăstării lui.

Ø  Recomandări privind sacrificarea porcilor și consumul cărnii de porc

Conform obiceiului tradițional specific poporului român, în perioada premergătoare Sărbătorilor de Iarnă, populația care locuiește la țară sau în zonele mărginașe ale orașelor, sacrifică porcul crescut în gospodărie, sau achiziționat de la alți crescători, pentru a-și asigura carnea și preparatele din carne rezultate, necesare în familia respectivă. Pentru ca această tradiție să-și continue cursul în cadrul legal și pentru a preveni apariția unor situații neplăcute, atenționăm crescătorii de porcine, comercianții de carne de porc și pe consumatorii de astfel de produse, că au obligația să respecte normele sanitare veterinare prevăzute în legislația UE implementată în legislația națională.

Astfel, legislația privind protecția animalelor în timpul sacrificării, (Directiva 93 / 113 C.E. și Ordinul A.N.S.V.S.A nr. 180 / 2006) stabilește condițiile de sacrificare a animalelor (inclusiv a porcinelor) numai în abatoare autorizate, cu respectarea normelor specifice pe timpul efectuării acestei operațiuni. Actul normativ prevede că autoritatea veterinară poate acorda derogare pentru sacrificarea unor specii de animale (porcine, ovine, caprine) în afara abatoarelor, de către proprietarii de animale, dar numai pentru consumul propriu, în gospodărie, cu recomandarea ca animalele respective să fie asomate în prealabil, adică să fie ferite de suferință sau durere în timpul contenționării (prinderii) și înjunghierii.

Creșterea porcinelor este o activitate de tradiție importantă, românii fiind mari consumatori de carne de porc, fapt ce o definește ca o afacere rentabilă, porcul furnizând 47 – 48% din totalul producției de carne, precum și alte produse care sunt foarte valoroase cum ar fi grăsimea, pielea, părul, gunoiul de grajd.

Carnea de porc în stare naturală este săracă în clorura de sodiu și are un conținut bogat de proteine. Aceasta reprezintă, de asemenea, o sursă bună de vitamine și minerale, necesare unui organism sănătos: fier, magneziu, fosfor, potasiu și zinc, precum și o serie de vitamine din grupa B, cum ar fi vitamina B6, B12, acid nicotinic, tiamina, riboflavina. De asemenea conține grăsimi, esențiale metabolismului, dintre care saturate circa 50%, nesaturate 45% și polisaturate 5%.

Calitatea cărnii de porc este influențată de rasă, sistemul de creștere (industrial sau gospodăresc) și precocitate (ideal este porcul care la 180-200 de zile are o greutate de 110-120 kg). Carnea de la un animal mai tânăr este de culoare rozie, mult mai nutritivă și mai fragedă decât de la cel mai în vârstă, iar raportul dintre grăsimile nesaturate (bune) și cele saturate (rele) este mult mai bun.
Asomarea, care la specia porcină se efectuează cu un pistol cu glonț captiv, este un procedeu care atunci când este aplicat unui animal cauzează acestuia pierderea cunoștinței până în momentul înjunghierii.

Operațiunea de asomare a animalelor înainte de sacrificare se practică obligatoriu în abatoarele autorizate și se practică la cerere și în gospodăriile individuale cu animale, majoritatea oamenilor fiind conștienți că animalul nu trebuie să fie stresat și să sufere în timpul înjunghierii.
Menționăm că operațiunea de asomare nu afectează sub nici o formă tăierea tradițională a porcului de Crăciun, deoarece după asomare urmează înjunghierea cu cuțitul pentru sângerarea animalului.

În virtutea respectării acestei cerințe legislative, de protecție a animalelor în timpul sacrificării, medicii veterinari cu liberă practică din cadrul circumscripțiilor sanitare veterinare din localitățile județelor, au în dotare asomatoare (pistol cu glonț captiv și capsele aferente) urmând să efectueze această operațiune la solicitarea proprietarilor de animale din localitatea respectivă.
Pentru a preveni îmbolnăvirea populației consumatoare de carne și preparate derivate, după sacrificarea porcilor domestici, sau de vânat sălbatic (mistreț, urs), proprietarul sau consumatorul are obligația să solicite medicului veterinar:

• verificarea stării de sănătate a animalului înainte de sacrificare;
• asomarea porcului înaintea sacrificării, pentru a scuti animalul de suferință și pentru a obține o carne de calitate și cu un gust mai bun;
• consultanța privind prelevarea probelor după sacrificare și analizele ce trebuie făcute pentru protejarea sănătății;
• examinarea clinică a cărnii, în special pentru diagnosticul trichinelozei.

Ce este trichineloza?

Trichineloza este o boală parazitară, ce se transmite de la animale la om, fiind produsă de un parazit numit Trichinella spiralis. Principalul rezervor și vector al acestui parazit îl constituie animalele din preajma locuințelor umane: șobolanii, șoarecii, carnivorele domestice (câinele și pisica), animale din zona silvatică (vulpe, jder) și porcii sau alte specii infestate.

Cum se îmbolnăvește omul?

Omul se îmbolnăvește consumând carne infestată de porc, nutrie, mistreț, urs, neexaminată de medicul veterinar și insuficient preparată – friptă, fiartă, sau preparată crudă, sărată, sau afumată.
Boala, la om se manifestă prin: febră ridicată (38-40 grade), tulburări digestive (dureri abdominale, grețuri, vărsături, diaree), dureri în masele musculare însoțite de edeme ale fetei „boala capetelor umflate”.
Trichineloza la om poate fi tratată, reușita tratamentului fiind condiționată în primul rând de rapiditatea instituirii diagnosticului.

 Ce măsuri trebuie aplicate pentru prevenirea cazurilor de îmbolnăviri la om?

            Măsurile de prevenire cele mai eficiente sunt: 

• controlul sanitar veterinar al cărnii provenite de la animale sacrificate în abatoare și în gospodăriile individuale (porc, nutrie, cal) precum și al vânatului comestibil (mistreț, urs) prinexamen trichineloscopic;
• achiziționarea cărnii de porc numai din abatoare, hale, măcelării sau magazine autorizate sanitar veterinar, pe care este aplicată marca de sănătate (ștampila);
• carnea proaspătă destinată comercializării în unitățile autorizate sanitar veterinar, trebuie să provină numai din abatoare autorizate sanitar- veterinar, să fie marcată (ștampilată) și însoțită de certificat sanitar veterinar, eliberat de medicul veterinar oficial al unității de origine, care atestă salubritatea și calitatea acesteia;
• carnea provenită de la porcii crescuți în gospodăriile individuale poate fi utilizată numai pentru consum familial, în exploatația de origine, după efectuarea obligatorie a examenului trichineloscopic, la sediul circumscripțiilor sanitare veterinare care funcționează în municipiile, orașele și comunele județelor, fiind interzisă comercializarea acesteia, inclusiv în unitățile autorizate sanitar veterinar;
• pentru efectuarea examenului se prezintă o probă de cca. 100 – 200 grame de carne recoltată din pilierii diafragmatici (baiera unturii) din diafragmă (iepurele) mușchiuleți, mușchii limbii și mușchii intercostali;
• în cazul porcilor mistreți se recoltează eșantioane cântărind cel puțin 10 g dintr-un membru anterior, din musculatura limbii sau din pilierii diafragmatici;
• proba de carne prezentată pentru analiză, va fi însoțită în mod obligatoriu de elementul de identificare (crotaliul), care va fi predat medicului veterinar care examinează carnea;
• carnea rezultată în urma sacrificării să fie păstrată în congelator, sau în frigider la temperaturi mai mici sau egale de 4 grade Celsius, sau în mod tradițional, sărată, afumată, sau prăjită și conservată în recipiente cu untură;
• folosirea la prepararea produselor din carne numai a apei potabile, a ustensilelor (cuțite, blaturi de lemn, vase, etc) și echipamente curate și dezinfectate.

Pentru prevenirea contaminării porcilor, dar și a altor animale receptive la Trichinella spiralis, sunt necesare următoarele acțiuni:

• reducerea numerică prin limitarea înmulțirii și a răspândirii vectorilor care transmit boala prin deratizarea și igienizarea adăposturilor, a altor spații din gospodărie și vecinătăți, urmată de strângerea și distrugerea cadavrelor de rozătoare;
• menținerea condițiilor de igienă în gospodăriile populației;
• salubrizarea locurilor menajere;
• excluderea din hrana porcilor a deșeurilor de abator.

În cazul apariției unor situații deosebite, se recomandă să fie sesizat personalul sanitar veterinar arondat pentru a se interveni operativ și eficient.
Atenție ! Nu consumați carnea și nu o preparați, până nu obțineți de la medicul veterinar confirmarea că a fost examinată pentru Trichinella spiralis, cu rezultat negativ. Recomandarea este valabilă și pentru carnea obținută de la porcii mistreți.

5. Apicultură

• Se face supravegherea şi controlul modului cum iernează familiile de albine o dată la 2-3 săptămâni, prin controale auditive (ascultare) pentru perceperea şi interpretarea zumzetului albinelor şi aprecierea resturilor găsite (pe foaia de control a stupului sau în urma preluării cu ajutorul unei sârme îndoite în unghi drept);
• Intervenţiile în stup se vor face în spaţii încălzite numai atunci când se constată lipsa rezervelor de hrană, îmbolnăvire sau alte stări anormale care nu pot fi înlăturate în condiţii de stupină;
• Mortalitatea exagerată în urma analizei foii de control arată faptul că familia de albine fie a iernat cu prea multe albine vârstnice fie ca urmare a uzurii organismului cauzată de boală;
  • Prezenţa albinelor mucegăite, umede arată că în stup există o ventilaţie precară;
  • Albinele cu abdomenul umflat şi petele de diaree la urdiniş sau pe scândura de zbor arată că în stup sunt provizii de calitate proastă sau condiţiile de iernare sunt nefavorabile neliniştind albinele şi sporind consumul de hrană. Această situaţie poate crea premiza apariţiei nosemozei;
• Se face prevenirea deranjării şi neliniştirii albinelor de păsări de curte, ciocănitori, piţigoi;
  • Înlesnirea şi supravegherea unor zboruri spontane de curăţire ale albinelor în ferestrele calde ale lunii (când temperatura depăşeşte 13-14ºC) după ce vatra a fost curăţată de zăpadă şi albinele moarte de la urdiniş au fost îndepărtate, pot fi ridicate capacele şi salteluţele stupilor pentru ca razele soarelui să încălzească direct podişoarele. În limita posibilităţilor stupii umbriţi pot fi mutaţi în locuri însorite;
• Se îndepărtează fără zgomot zăpada şi gheața formată pe scândurelele de zbor şi pe capacele stupilor;
• Se protejează stupina contra curenţilor reci de aer prin perdele, garduri realizate din diverse materiale, realizate anterior venirii frigului.

Calendarul fermierului montan în luna septembrie
2 septembrie 2021

Calendarul fermierului montan în luna august
3 august 2021

Calendarul fermierului montan în luna iulie
2 iulie 2021

Calendarul fermierului montan în luna iunie
3 iunie 2021

Calendarul fermierului montan în luna mai
5 mai 2021

Calendarul fermierului montan în luna aprilie
1 aprilie 2021