Calendarul fermierului montan în luna iunie

Calendarul fermierului montan în luna iunie

1. Noutăți legislative și dezvoltare rurală

Calendarul indicativ de lansare a sesiunilor de depunere a proiectelor în anul 2018 în cadrul PNDR 2014–2020

• SM 1.2 „Sprijin pentru activități demonstrative și de informare”

Termen de lansare – iunie 2018

• SM 3.1 „Sprijin pentru participarea pentru prima dată la schemele de calitate”

Termen de lansare – iunie 2018

• SM 4.1 „Investiții în exploataţii agricole”

Termen de lansare – iulie 2018

• SM 4.2 „Sprijin pentru investiții in procesarea/marketingul produselor agricole”

Termen de lansare – iunie 2018

• SM 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”

Termen de lansare – septembrie 2018 SM

• 3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”

Termen de lansare – septembrie 2018 SM

• 3 “Sprijin pentru pregătirea și implementarea activităților de cooperare ale Grupurilor de Acțiune Locală” – componenta A

Termen de lansare – iunie 2018

Notă: Toate termenele propuse pot suferi modificări urmare a reuniunii Comitetului de Monitorizare pentru PNDR.

Sumele care vor face obiectul sesiunilor de depunere 2018 vor fi prezentate și supuse avizării membrilor CM, urmând a fi comunicate publicului odată cu anunțul de lansare a sesiunilor de depunere.

Sprijin financiar prin PNDR 2020 pentru investiții în zona montană

               Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a încheiat peste 4.500 de contracte de finanțare care au ca obiect investiții în zona montană și pentru care s-au efectuat plăți în valoare totală de 230,6 milioane de euro. Alocarea distinctă acordată prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) pentru finanțarea investițiilor realizate în zona montană este de 683 mililioane euro.

               „Zona montană este o prioritate pentru AFIR, iar proiectele din această zonă constituie o necesitate pentru dezvoltarea durabilă a mediului rural. Alocarea distinctă dispusă în sesiunile de finanţare şi interesul crescut al beneficiarilor pentru accesarea fondurilor PNDR 2020 urmăresc dezvoltarea şi stabilizarea populaţiei în zona montană. Până în prezent, am finanţat 154 de ferme şi mai multe proiecte de procesare a produselor agricole, am susţinut financiar realizarea şi modernizarea a 1.192 kilometri de reţele de apă sau apă uzată şi a peste 1.450 de kilometri de drumuri comunale, agricole şi forestiere în zonele montane” a menționat Adrian CHESNOIU, directorul general al Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

               Cele mai multe investiții în zona montană au fost finanțate pentru instalarea a 1.998 de tineri fermieri prin intermediul submăsurii 6.1, pentru care AFIR a semnat decizii de finanțare în valoare de 81 milioane de euro. Pentru dezvoltarea fermelor mici prin submăsura 6.3, AFIR a încheiat 1.952 de contracte de finanțare cu o valoare de peste 29,3 milioane de euro. De asemenea, au fost contractate proiecte de investiții în exploatații agricole prin submăsura 4.1 și proiecte de înființare sau modernizare a unităților de procesare a produselor agricole prin submăsura 4.2, cu o valoare cumulată de peste 52 milioane de euro.

               Investiţiile în infrastructura din zona montană au fost finanţate prin intermediul submăsurii 7.2 (Investiţii în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică) pentru care AFIR a semnat 297 de contracte în valoare totală de peste 276 milioane de euro. De asemenea, 147 de contracte în valoare totală de 48,6 milioane de euro au fost semnate prin intermediul submăsurii 7.6 (Investiţii asociate cu protejarea patrimoniului cultural).

2. Pajiști

A.B.C. – ul pășunatului rațional și eficient

Starea actuală a pajiștilor noastre a fost decisiv influențată în rău de pășunatul haotic cu animalele spre deosebire de sistemele de folosire rațională din țările cu zootehnie pastorală dezvoltată.

În cele ce urmează ne propunem să ”înarmăm” fermierii români cu principalele noțiuni ale pășunatului rațional, după care, în cunoștință de cauză și dorință de progres să le aplice în condițiile concrete din exploatația pe care o conduc.

• Sisteme extensive de pășunat

După ce am aplicat toate metodele de îmbunătăţire a covorului ierbos a unei pajişti, după caz prin curăţire de vegetaţie dăunătoare, fertilizare organică şi chimică, supraînsămânţare, reînsămânţare, amendare, etc., problema cea mai importantă rămâne valorificarea producţiei de iarbă prin cosire şi / sau păscut cu animalele.

Utilizarea prin cosire reclamă cunoaşterea unor condiţii mai simple ce trebuiesc respectate cum ar fi: stadiul de dezvoltare al plantelor, înălţimea şi modul de tăiere, îndepărtarea recoltei, pregătirea fânului, însilozarea şi altele.

În schimb păşunatul este cu mult mai complicat, întrucât intervine factorul animal prin călcare, ruperea ierbii, dejecţii solide şi lichide, etc., cu influenţe determinante asupra productivităţii şi compoziţiei floristice a covorului ierbos al unei pajişti.

De aceea trebuie să se acorde o atenţie la fel de mare metodelor de folosire ca şi metodelor de îmbunătăţire a producţiei unei pajişti, pentru a se obţine rezultatele scontate.

Înainte de a dezvolta metodele de valorificare a ierbii prin păşunat se prezintă criteriile de clasificare a sistemelor de păşunat.

Din aceste date rezultă complexitatea deosebită a valorificării raţionale a pajiştilor prin păşunat, pe care deţinătorii acestui mod de folosinţă nu o cunosc îndeajuns şi adesea o neglijează.

Păşunatul raţional este o artă, de care depinde în final productivitatea şi durabilitatea covorului ierbos cât şi randamentul animalelor exprimat în spor greutate vie, lapte, etc., realizat în sezonul de păşunat.

1. Păşunatul liber nesistematic (neraţional) este cel mai dăunător pentru păşunile naturale întrucât nu ţine seama de nici o regulă privind durata de păşunat, încărcarea cu animale, împărţirea păşunii pe specii şi categorii de animale, staţionarea în târle este mult peste normal, dând naştere la supratârlire şi îmburuienarea păşunii, nu se respectă regulile sanitar veterinare şi multe alte nereguli care aduc grave prejudicii atât covorului ierbos cât şi animalelor care păşunează.

Subîncărcarea păşunii cât şi supraîncărcarea sunt la fel de dăunătoare pentru covorul ierbos.

Animalele păşunează în mod selectiv numai plantele valoroase, situaţie care favorizează extinderea buruienilor.

La fel prelungirea peste normal a duratei sezonului de păşunat, în special cu oile, păşunatul pe vreme umedă a terenurilor în pantă pot produce eroziuni grave ale solului sau tasarea lui cu extinderea pe terenuri plane a unor specii ca: târsa (Deschampsia caespitosa), pipirigul (Juncus sp.) şi altele.

Subîncărcarea până la abandon a unor păşuni dă cale liberă invaziei vegetaţiei lemnoase dăunătoare, care în timp poate să se transforme în pădure.

2. Păşunatul dirijat (sub picior) reprezintă cea mai simplă formă de păşunat raţional care poate fi aplicat pe toate păşunile. El presupune repartizarea diferitelor specii şi categorii de animale a unor porţiuni diferite din teritoriul păşunii, încărcarea ei cu un număr optim de animale şi păşunatul succesiv al covorului ierbos în aşa fel ca iarba să fie valorificată în măsură cât mai mare.

Prin păşunat dirijat se urmăreşte evitarea unor plimbări inutile ale animalelor peste păşune şi dirijarea lor de către păstori în acele locuri, unde la data respectivă pare mai necesar sau mai posibil ca animalele să păşuneze mai mult, să se ,,aşeze“ cum zic aceştia.

În dirijarea animalelor păstorii experimentaţi din tată în fiu ţin seama mai mult de satisfacerea nevoilor de iarbă a animalelor şi aproape deloc nu se preocupă de îmbunătăţirea păşunilor. Se consideră că păşunatul dirijat nu necesită investiţii de nici un fel, este suficient numai să respecte câteva reguli de valorificare a ierbii, să tai câte un mărăcine şi cam atât. În fapt păşunatul dirijat (sub picior) nu se deosebeşte prea mult de păşunatul liber (nesistematic).

3. Păşunatul la pripon (conovăţ) care se practică în cazul unui singur animal sau a unor efective mici de animale care sunt legate de un pichet metalic sau par cu o frânghie sau lanţ. Acest sistem este lipsit de importanţă, cu toate că furajul este bine valorificat prin limitarea deplasării animalelor care pasc în cercuri. După terminarea păşunatului într-un loc, priponul se mută alăturat şi aşa mai departe până la valorificarea producţiei de pe întreaga suprafaţă de pajişte.

Din datele existente în literatura noastră de specialitate necesarul zilnic de iarbă pentru diferite specii şi categorii de animale este în general de:

* 40 – 50 kg la vacile cu producţie mare, tauri şi boi;

* 30 – 40 kg la vacile slab productive sau sterpe şi cai adulţi;

* 20 – 30 kg la tineretul bovin sub 200 kg;

* 5 – 6 kg la ovinele adulte şi altele.

Producţia păşunii determinată în masă verde (MV) recoltată pe vreme însorită, fără rouă, se poate transforma în substanţă uscată (SU) sau în unităţi nutritive (UN) mai expeditiv pe bază de coeficienţi sau prin determinări de laborator. Raportul între MV şi SU este în general de 5 : 1, respectiv pentru transformarea producţiei de MV şi SU se împarte producţia de MV la 5.

Pentru transformarea în UN se iau în considerare următoarele valori:

– 0,25 UN (4 kg MV/ 1 UN) pentru iarba de calitate foarte bună, în care predomină gramineele şi leguminoasele valoroase;

– 0,20 UN (5 kg MV/ 1 UN) pentru iarba de calitate bună în care predomină gramineele valoroase;

– 0,16 UN (6 kg MV/ 1 UN) pentru iarba de calitate mijlocie în care plantele valoroase reprezintă cel mult 50 %;

– 0,14 UN (7 kg MV / 1 UN) pentru iarba de calitate slabă în care predomină plante inferioare din punct de vedere furajer.

Aceste date sunt utile în stabilirea ponderii ierbii de pe păşune pentru necesarul raţiei de întreţinere şi producţie al animalelor în special al vacilor de lapte, care au  nevoie de o furajare suplimentară cu nutreţuri concentrate în funcţie de nivelul producţiei de lapte.

Pentru transformarea producţiei de iarbă exprimată în UN în producţii animaliere se face apel la coeficienţii din literatura de specialitate care în cazul nostru sunt:

* 1 – 1,2 UN pentru 100 kg greutate vie necesare funcţiilor vitale (raţie de întreţinere);

* 0,45 – 0,50 UN pentru producerea 1 kg lapte vacă;

* 3 – 5 UN pentru 1 kg spor greutate vie tineret taurin.

Concret pe păşune în condiţii obişnuite, în medie 1 kg lapte vacă se obţine cu un consum de 1 – 1,3 UN iar 1 kg spor greutate vie la tineret taurin în vârstă de peste 12 luni se realizează cu 7,5 – 10 UN, care reprezintă conversia optimă a ierbii în produse animaliere.

Gradul de valorificare sau coeficientul de folosire al păşunilor prin păscut cu animalele, este în funcţie de calitatea covorului ierbos şi variază în limite destul de largi:

* 25 – 35 % păşuni pe terenuri umede cu rogozuri (Carex sp.);

* 30 – 50 % păşuni subalpine şi montane de ţepoşică (Nardus stricta);

* 45 – 70 % păşuni dealuri uscate (Festuca valesiaca, F.rupicola, Botriochloa ischaemum);

* 65 – 90 % păşuni de dealuri umede şi lunci cu graminee valoroase;

* 85 -95 % păşuni naturale montane cu graminee valoroase sau păşuni semănate din toate zonele.

Repartiţia producţiei de iarbă într-o perioadă de păşunat este destul de neuniformă fiind mai mare la începutul spre mijlocul sezonului şi mai mică la sfârşitul sezonului de păşunat. Din aceste considerente necesarul calculat de iarbă pentru o unitate de vită mare (UVM) în condiţiile din ţara noastră este bine să fie mărit cu cca 30 %, ajungând astfel la 65 kg iarbă pentru 1 UVM sau 13 kg substanţă uscată (SU). Există şi o altă metodă de calcul în care la un consum de 50 kg iarbă (10 kg SU) suprafaţa atribuită pentru 1 UVM se măreşte cu 30 %, rezultatul fiind acelaşi în ambele cazuri.

Încărcarea optimă cu animale

Ritmul neuniform de repartizare a producţiei de iarbă pe păşuni face ca animalele să aibă de regulă un surplus de hrană la începutul păşunatului şi să fie în criză la sfârşitul sezonului.

Rezolvarea acestui neajuns pe păşunile neamenajate se face pe două căi şi anume reducerea treptată a efectivelor de animale scoase la păşunat sau hrănirea cu nutreţuri produse în arabil (porumb verde, sfeclă, dovlecei, etc.) sau alte furaje însilozate.

În condiţiile unui păşunat pe tarlale, această problemă se poate rezolva mult mai uşor în sensul că o parte din tarlale (de exemplu 2 – 3 tarlale din 8 existente) la primul ciclu de păşunat producţia excedentară se coseşte pentru prepararea fânului sau însilozare.

La fel se procedează şi la ciclul doi de păşunat (1 – 2 tarlale din 8). Abia la ciclul al 3-lea şi următoarele (4 – 6), producţia păşunii se valorifică numai prin păscut cu animalele şi completarea după caz pentru vacile de lapte cu furaje recoltate din primele cicluri de recoltă sau din afara păşunii.

Stabilirea încărcării cu animale a unei păşuni se face în baza determinării repetate în mai mulţi ani a producţiei păşunii prin cosire, respectiv a producţiei brute de iarbă (Pt) pe cicluri de păşunat cât şi stabilirea coeficientului de folosire a ierbii (Cf).

Producţia totală de iarbă se determină prin cosire şi cântărire pe 2 – 4 mp din tarlaua ce urmează să fie păşunată sau pe o suprafaţă de probă îngrădită. Coeficientul de folosire exprimat în procente se stabileşte prin cosirea şi cântărirea resturilor neconsumate (Rn) pe 5 – 10 mp, după scoaterea animalelor din tarla şi raportarea ei la producţia totală.

Dacă producţia totală (Pt) a unei păşuni este de 20.000 kg/ha şi resturile neconsumate (Rn) sunt de 3.000 kg/ha, coeficientul de folosire a ierbii (Cf) ar fi de 85 %.

Determinarea corectă a încărcării cu animale a unei păşuni este deosebit de importantă pentru menţinerea producţiei şi calităţii covorului ierbos.

Supraîncărcarea ca şi subîncărcarea unei păşuni au influenţe negative, greu de îndreptat ulterior.

În stabilirea încărcării cu animale se poate lua în calcul şi experienţa locală dacă a avut rezultate bune pe termen lung.

Împărțirea pajiștii în parcele și mărimea lor

Pentru buna desfăşurare a valorificării ierbii dintr-un trup de păşune, se prezintă câteva calcule care sunt necesare pentru determinarea mărimii unei parcele de păşunat (Mp) şi al numărului de parcele (Np) din tarla care face parte dintr-o unitate de exploatare (UE) prin păşunat a unei pajişti:

Mărimea parcelei se face în funcţie de rezerva de iarbă.

În mod normal, iarba se valorifică cu atât mai bine cu cât numărul parcelelor dintr-o tarla de păşunat este mai mare. Un număr prea mare de parcele, ridică foarte mult costurile ocazionate de împrejmuirile cu garduri fixe. De aceea în practică este mai răspândit sistemul de împărţire a unei păşuni în minim 4 parcele până la maxim 12 parcele cu un optim de 6 – 8 – 10 parcele cu garduri fixe, în interiorul cărora păşunea se subdivide cu gardul electric necesarul de iarbă pentru jumătate sau o zi.

Modul de împărţire în parcele a unei tarlale care face parte dintr-o unitate de exploatare (UE) este determinat de configuraţia terenului, de forma lui geometrică.

Se pot remarca posibilităţile multiple de aşezare al adăpătorilor care nu trebuie să lipsească din parcele. La fel, ideal ar fi să avem în fiecare parcelă câțiva arbori sau pomi pentru umbră, cum sunt paltinul, molidul, nucul şi alţii.

Reuşita păşunatului porţionat în interiorul unei parcele depinde şi de utilizarea corespunzătoare a gardurilor electrice.

• Sisteme raționale și reguli de pășunat

1. Pășunatul pe parcele este sistemul obișnuit de păşunat sistematic, fiind cel mai răspândit în ţările cu zootehnie dezvoltată.

Ca principiu el se bazează pe subîmpărţirea unei păşuni (trup, unitate de exploatare) cu ajutorul unor garduri fixe în mai multe parcele (6 – 12), urmând ca pe fiecare parcelă păşunatul să se facă liber pe 1/6 până la 1/12 din suprafaţă.

În general s-a preconizat ca fiecare parcelă să fie păşunată timp de 4 – 7 zile, nu mai mult pentru a se evita păşunatul a doua oară a ierbii păscute în prima zi, aceasta fiind în plină creştere.

Între durata păşunatului parcelelor (Dpp) şi durata refacerii ierbii (Drp) ideal ar trebui să fie un raport de 1 : 13. În practică, deseori acest raport este de 1 : 4 – 1 : 6, când vegetaţia suferă pentru că este păscută a doua oară în timp foarte scurt, este călcată inutil în picioare sau este insuficient valorificată, cu resturi neconsumate datorită dejecţiilor şi alte cauze.

Faţă de sistemele de păşunat mai simple, păşunatul pe parcele după metoda clasică, reprezintă un progres considerabil, asigurând vegetaţiei o perioadă de refacere suficientă, un grad de folosire ridicat prin evitarea păşunatului selectiv, cu posibilitatea intervenţiei între cicluri pe parcelă cum ar fi aplicarea fazială a îngrăşămintelor chimice, cosirea resturilor neconsumate, împrăștierea dejecţiilor, etc. cât şi a efectelor binefăcătoare ale razelor solare în distrugerea unor germeni patogeni.

Unele probleme apar totuşi cu încărcarea momentană a parcelei (Ip) care într-un anumit interval de 4 – 7 zile este prea mică, animalele având la dispoziţie o suprafaţă prea mare, încep să aleagă în primele zile, calcă iarba în picioare, o murdăresc, nu o consumă suficient de bine, preferând să flămânzească la sfârşitul duratei de păşunat în parcelă decât să pască toată iarba avută la dispoziţie.

La un număr mai redus de parcele este mai greu de organizat un păşunat pe grupe de producţie (la vaci de lapte de exemplu) sau un păşunat succesiv cu mai multe specii de animale, ca de exemplu cu ovine după bovine (niciodată invers) pentru a valorifica integral producţia de iarbă.

2. Păşunatul dozat clasic este o metodă şi mai intensivă de folosire, în care pajiștea se delimitează cu ajutorul gardului electric suprafeţe de păşunat care să le asigure hrana pentru o jumătate sau o zi, în interiorul unei tarlale cu gard fix. Organizarea păşunatului pe parcele şi a celui dozat presupune respectarea cu stricteţe a unor reguli de bază ale exploatării păşunilor, care se adaptează în funcţie de mersul timpului, ritmul de creştere a ierbii, influenţa păşunatului asupra covorului ierbos, şi alte criterii zooeconomice.

3. Pășunatul dozat ameliorat sau folosirea combinată (cosit – servit iarbă pe loc de animale) este cea mai intensivă metodă de utilizare a unei pajişti foarte productive. Sistemul de folosire constă în cosirea la 4-5 cm înălțime a ierbii dintr-o parcelă pentru necesarul de o jumătate de zi, delimitarea cu gardul electric și lăsarea animalelor în special vaci de lapte de mare producție să consume iarba direct din brazde.

Prin acest procedeu utilizat pentru prima oară în țara noastră la IAS Prejmer – BV (Marușca 1978) după un model olandez, realizăm câteva avantaje pentru vacile de lapte și dezavantaje pentru covorul ierbos.

Avantajul pentru vacile de lapte și efectul economic constau în:

– Reducerea la un sfert (2 ore) a timpului de hrănire față de păscutul direct (8 ore) cu economisire de energie care se transformă în lapte;

– Creșterea cantității de substanță uscată ingerate având în vedere că iarba este ofilită și mai uscată decât cea păscută direct;

– Avantajul mișcării în aer liber față de vacile hrănite la iesle cu iarbă cosită;

– Gradul de valorificare a ierbii este de peste 95 %;

– Nu mai este necesară cosirea resturilor neconsumate.

Dintre dezavantaje amintim:

– Regenerarea mai lentă a ierbii după cosit și călcatul animalelor;

– Costul ocazionat cu cosirea ierbii înainte de a fi consumată;

– Scurtarea duratei de viață a pajiștii semănate intensive;

– Pregătire profesională corespunzătoare pentru a fi corect aplicată.

Având în vedere încărcarea instantanee mare, se recomandă ca spațiul îngrădit cu gard electric în parcelele cu gard fix să fie de 3-4 ori mai mare decât suprafața cosită pentru o porție de jumătate de zi, funcționând ca un cursor, în față iarba proaspăt cosită și în spate cu maxim 2 zile de la cosire.

Iată câteva reguli mai importante de folosire raţională a păşunilor în sistem dirijat de conducere a animalelor:

1. Obişnuirea treptată a animalelor cu iarba de pe păşune, cu raţii de trecere şi păşunat moderat în primele zile ale sezonului.
2. Durata păşunatului într-o parcelă să fie cât mai mică, iar durata de refacere a ierbii după păşunat să fie suficientă, respectiv: 16 zile în luna mai, 20 în iunie, 25 în iulie, 32 în august, 37 în septembrie şi peste 40 zile în luna octombrie.
3. Încărcarea parcelelor să fie în limite raţionale, care se poate realiza prin reducerea Dpp păşunându-se zilnic porţiuni cât mai mici cu încărcare maximă calculate pe baza rezervei de iarbă disponibilă, delimitată de gardul electric.
4. Forţarea animalelor să consume integral iarba din parcele pentru a preveni păşunatul selectiv şi a asigura o otăvire uniformă la ciclurile următoare de păşunat.
5. Modificarea încărcării parcelelor în cursul perioadei de vegetaţie în funcţie de producţia de iarbă, prin mărirea respectiv micşorarea suprafeţelor repartizate zilnic animalelor cu ajutorul gardului electric.
6. Compensarea variaţiilor sezoniere de creştere a ierbii prin cosirea unor parcele în prima perioadă de păşunat şi furajarea suplimentară în a doua jumătate a verii.
7. Folosirea din plin a perioadei de refacere a ierbii pentru efectuarea lucrărilor de îngrijire a păşunii (împrăştierea baligilor, combaterea buruienilor, cosirea resturilor neconsumate, fertilizare fazială, irigare, etc.).
8. Practicarea păşunatului de noapte în timpul căldurilor de vară.
9. Evitarea păşunatului pe vreme excesiv de umedă şi furajarea la iesle pentru a feri ţelina de stricăciuni prin călcare cu animalele.
10. Asigurarea pe cât posibil în parcelă a alimentării permanente cu apă a animalelor.
11. Ocrotirea animalelor de arşiţa verii şi frigul din primăvară sau toamnă prin asigurarea unor umbrare forestiere sau adăposturi uşoare.
12. Oprirea din timp a păşunatului, înainte ca animalele să sufere de lipsa de iarbă şi mai ales pentru a sigura păşunii timpul necesar de pregătire să intre bine în iarnă.

• Gardul electric și folosirea lui

Gardul electric constituie un mijloc foarte eficient pentru organizarea păşunatului pe parcele, pentru delimitarea padocurilor sau pentru protejarea împotriva animalelor sălbatice şi a celor răpitoare pe păşunile din zona de deal şi montană. Acest echipament funcţionează pe principiul producerii unor şocuri de tensiune înaltă, dar de intensitate joasă şi de foarte scurtă durată asupra animalului care atinge conductorul gardului, prin închiderea unui circuit electric între conductor şi pământ prin corpul animalului.

Principalele părţi componente ale unui gard electric sunt: sursa de alimentare cu energie electrică; generatorul de impulsuri electrice; conductorii de împrejmuire cu stâlpii de susţinere, izolatorii, paratrăsnetele, porţile de acces etc.

Alimentarea gardurilor electrice se poate face fie de la reţeaua de alimentare cu curent electric de 220-230 V- când aceasta este situată în apropiere, fie cu baterii electrice uscate sau cu baterie de acumulatoare – în cazul când nu există reţea de curent electric în apropiere.

Gardurile electrice moderne folosesc pentru alimentare baterii de acumulatoare care sunt menţinute în stare de încărcare cu instalaţii din panouri fotovoltaice.

Generatoarele de impulsuri sunt construcţii electronice compacte care au rolul de a transforma curentul preluat de la sursa de alimentare în curent cu impulsuri de tensiune ridicate, la intensitate scăzută şi de foarte scurtă durată.

Parametrii pe care trebuie să-i realizeze un generator de impulsuri la nivelul lungimii totale a conductorului sunt: tensiunea minimă a impulsului de 2000 V, tensiunea impulsului pentru oi poate ajunge până la 4.000 V; energia impulsului cuprinsă între 1 şi 5 J; perioada dintre două impulsuri cuprinsă între 1 şi 1,5 secunde; durata impulsului de maxim 25 milisecunde.

Drept conductori pentru garduri electrice se folosesc: conductori din sârmă zincată cu diametru cuprins între 1,5 şi 2,5 mm; conductori rotunzi acoperiţi la exterior cu împletitură din liţe de cupru cu diametrul exterior cuprins între 2,5 şi 12,5 mm; conductori sub formă de panglică cu lăţimi cuprinse între 6 şi 40 mm.

Lungimea conductorului pe care poate să-l alimenteze un generator de impulsuri poate atinge chiar 30 km şi depinde de rezistenţa specifică a conductorului şi de puterea generatorului de impulsuri folosit.

Ca stâlpi pentru gardul electric se pot folosi: stâlpii din lemn; stâlpii metalici; stâlpii din fibre de sticlă sau mase plastice dure etc.

Conductorii se fixează pe stâlpi folosind izolatori.

Pentru calculul lungimii totale maxime a împrejmuirii care se poate realiza de un gard electric se împarte lungimea maximă a conductorului pe care poate să o deservească generatorul de impulsuri la numărul de rânduri de conductor amplasat pe împrejmuirea respectivă. Numărul de rânduri de conductor folosit la împrejmuire depinde de destinaţia acesteia.

Numărul de rânduri în funcţie de destinaţie este următorul: un rând pentru vaci cu lapte şi cai; două rânduri pentru tineret taurin, mânji, oi şi porci; trei rânduri pentru capre şi iepuri şi mai multe rânduri pentru protecţia împotriva animalelor sălbatice. La instalarea pe teren a gardului trebuiesc respectate indicaţiile din notiţa tehnică. Indiferent de tipul de gard electric utilizat sunt câteva norme generale privind distanţa între stâlpi (picheţi) numărul şi distanţa între sârme pentru diferite specii şi categorii de animale.

Existenţa curentului electric în sârmele de împrejmuire se face cu ajutorul unui fir de iarbă verde pentru a nu suferi de şocurile acestuia.

Pentru funcţionare normală a instalaţiilor este necesar ca:

– sârma aflată sub tensiune să nu ajungă în contact cu iarba, sau cu alte obiecte ce ar putea provoca descărcarea instalaţiei, din care cauză iarba mai înaltă de sub gard se coseşte pe o lăţime de 0,5 m înainte de a întinde sârmele şi a pune în funcţie pulsatorul;

– priza de pământ a pulsatorului trebuie să fie instalată pe un sol reavăn sau umezit cu apă în jurul stâlpului de susţinere al aparatului, altfel nu se poate face „pământarea” instalaţiei;

– verificarea funcţionării instalaţiei să se facă cu un fir de iarbă, simţindu-se la atingerea sârmei aflate sub tensiune un uşor şoc electric;

– instalaţia pulsatorului şi acumulatorul să fie periodic verificate şi întreţinute după indicaţiile tehnice ale producătorului;

– respectarea normelor de protecţia muncii mai ales dacă gardul trece pe sub linii de înaltă tensiune, sunt fulgere, etc.;

– animalele să fie obişnuite cu gardul electric prin trezirea reflexului de frică după aducerea lor de 2 – 4 ori să atingă gardul până se „dresează” şi se feresc de el;

– legarea de coarnele unor animale mai greu de obişnuit a unui lănţişor de cca 50 – 60 cm care atârnă pe frunte în jos pentru a mări eficienţa şocului electric la atingerea sârmei;

– asigurarea unei producţii ridicate de iarbă pe păşune, altfel animalele devin neliniştite şi au tendinţa să părăsească încercuirea pentru a se hrăni mai bine în afară.

În ansamblu, folosirea gardurilor electrice este uşoară şi foarte economică fiind recomandată în toate gospodăriile individuale sau organizaţiile obşteşti.

Pe lângă avantajele legate de sporirea gradului de valorificare a ierbii prin păşunatul porţionat cu „păstorul” electric se reduce numărul păstorilor umani care pot efectua alte lucrări necesare pe pajişti în perioada de păşunat.

• Târlirea sau fertilizarea organică directă pe pajişti se execută pe întreg sezonul de păşunat cu o intensitate de maximum 2-3 nopţi o oaie/1m² pe pajişti cu covor ierbos valoros format în principal din specii ca Festuca valesiaca, Festuca rupicola, Lolium perenne, Agrostis capillaris, Festuca rubra, Festuca airoides , sau 4-6 nopţi o oaie/1m² pe pajişti degradate dominate de Botriochloa ischaemum, Nardus stricta şi altele.

Târlirea se execută cu toate speciile de animale, revenind ca echivalent 2-3 nopţi 1 UVM/6m² pe pajişti valoroase sau 4-6 nopţi 1 UVM/6m² pe pajişti degradate.

Efectul târlirii se resimte 3-5 ani după care este necesară repetarea ei în sistemul prezentat mai înainte. Depăşirea pragului de 6-8 nopţi o oaie/1m² sau 1 UVM/6m² duce la degradarea accentuată a covorului ierbos prin apariţia speciilor de buruieni nitrofile ca şteviile, urzica, ştirigoaia, brânduşa de toamnă, târsa, etc. cât şi la poluarea apelor, solului, peisajului, îmbolnăvirea animalelor şi oamenilor şi alte neajunsuri.

Combaterea prin orice mijloace a supratârlirii pe pajişti este obligatorie în ariile protejate având în vedere faptul că alte îngrăşăminte cum sunt cele de sinteză nu sunt admise.

Se impune deci folosirea judicioasă a tuturor resurselor organice de fertilizanţi produşi de animale în arealul şi în apropierea pajiştilor.

3. Zootehnie

• încep lucrări de reparaţii, igienizări, dezinfecții, deratizări și dezinsecții la adăposturile de animale şi la depozitele de furaje;
• recoltarea şi depozitarea furajelor, atât a fânurilor cât şi a paielor;
• începe coasa a doua la lucernă şi trifoi în zonele mai joase;
• urmărirea şi depistarea vacilor în călduri în special cele aflate la păşune şi a junincilor aflate în tabere de vară;
• continuă sortarea și valorificarea lânii către beneficiari;
• aplicarea măsurilor sanitar-veterinare prevăzute pentru această lună pentru sănătatea animalelor.

Recomandări pentru combaterea efectelor temperaturilor ridicate asupra efectivelor de animale

În situația condițiilor meteorologice cu temperaturi ridicate peste media specifică zonei geografice, cu avertizare „cod portocaliu” sau „cod roșu”, pentru asigurarea statusului de sănătate a efectivelor de animale și siguranța produselor alimentare, ANSVSA atenționează operatorii economici care dețin exploatații cu animale și păsări, taberele de vară pentru animale, unități care abatorizează animale, organizatorii de târguri și expoziții organizate ocazional, că au obligația:

În domeniul protecției sănătății și bunăstării animalelor:

• Să asigure adăposturi corespunzătoare pentru animale și păsări care să ofere protecție față de acțiunea directă a razelor ultraviolete nocive, precum și respectarea densității, ventilației, temperaturii și a zooigienei la parametrii optimi;
• Să asigurare normele de biosecuritate, în special în exploatațiile cu porcine și păsări, precum și limitarea circulației animalelor și a oamenilor, în și din ferme;
• Să asigure cantități suficiente de apă și furaje corespunzătoare cantitativ și calitativ (în funcție de specie, categorie și stare fiziologică);
• Cantitatea de apă recomandata este pentru:
  • bovine 38 – 52 litri;
  • cabaline 20 – 40 litri;
  • porci 4 – 11 litri;
  • ovine 6 litri;
  • păsări-curte 0,5 litri.
• Să verifice permanent buna funcționare a echipamentelor de adăpare, de furajare și a sistemelor de ventilație;
• Să asigure echipamente de rezervă, în principal a sistemelor de ventilație și generatoarelor de energie electrică;
• Să nu folosească animalele pentru tracțiune sau alte activități exploatate în intervalul de timp 12.00 – 18.00, dacă temperatura exterioară, la umbră, depășește 25ºC;
• În pășuni să se evite pășunatul între orele 10.00 – 18.00, când temperaturile sunt toride și să amenajeze umbrare și sursă de apă la nivelul necesarului, pentru a reduce riscul de deshidratare;
• Să se asigure locuri prestabilite pentru retragerea animalelor în cazuri excepționale;
• Animalele de companie (câinii, pisicile, iepurii, etc.) care sunt ținute afară, să aibă asigurată o sursă de apă potabilă, precum și adăpost corespunzător împotriva razelor solare;
• Limitarea circulației animalelor în special în cursul zilei, când temperaturile sunt ridicate. Mișcarea animalelor se v-a efectua numai cu aprobarea serviciilor veterinare locale sau de la nivelul D.S.V.S.A., după caz;
• Transportul animalelor se va efectua numai cu mijloace de transport dotate corespunzător care să asigure densitatea și confortul necesar în funcție de specia și categoria de animale, precum și distanța la care se efectuează transportul;
• Reducerea densității animalelor în mijlocul de transport cu cel puțin 25% din capacitatea maxima de încărcare autorizată  în funcție de specie, talie, vârstă și stare fiziologică;
• Transportul să se efectueze numai în situații în care acest lucru se impune folosind perioada mai răcoroasă din zi;
• În cazul în care călătoria nu începe în cel mai scurt timp de la îmbarcare, șoferii trebuie să aibă planuri de urgență pentru a îngriji animalele, în funcție de necesități;
• Pentru călătorii de peste 8 ore, sistemele de ventilație din vehicul să fie funcționale pentru a menține temperatura de confort termic;
• În cazul comercializării animalelor în târguri, administratorii acestora trebuie să asigure padocuri suficient de spațioase pentru a garanta libertatea de mișcare necesară animalelor cazate și să fie prevăzute cu zone de adăpostire umbrite, să asigure accesul permanent la sursele de apă potabilă pentru a reduce riscul de deshidratare;
• Să participe activ la efectuarea acțiunilor sanitare veterinare obligatorii stabilite de medicii veterinari, pentru această perioadă, sau acțiuni de necesitate, (acțiuni de supraveghere prin afluirea de probe pentru examene de laborator, vaccinări imuno-profilactice, tratamente antiparazitare, examinarea apei potabile, dezinfecții, dezinsecții, etc.);
• Să colaboreze permanent cu serviciile veterinare, pentru supravegherea stării de sănătate a animalelor și pentru intervenții operative în situații deosebite;
• Să anunțe urgent medicul veterinar responsabil de supravegherea statusului de sănătate al animalelor din localitatea respectivă orice modificare a stării de sănătate a animalelor precum și la apariția unor modificări comportamentale;
• Asigurarea, la nivelul unităților veterinare și la ferme comerciale a stocurilor de medicamente, dezinfectante și produse biologice pentru situații de urgență;
• Să se asigure de către consiliile locale și fermieri colectarea, gestionarea și neutralizarea deșeurilor animaliere;
• Informarea crescătorilor de animale de către administrațiile locale despre fenomenele prognozate.

4. Culturi de câmp

– Se efectuează lucrările curente de întreţinere și afânare superficială a solului la culturile prășitoare;

– Se fac pregătirile pentru recoltarea orzului, din zonele mai joase, începând cu a doua jumătate a lunii;

– Se pregătesc spațiile de depozitare pentru cereale, mijloacele de transport a recoltei de pe câmp şi se fac demersurile pentru tranzacționarea produselor;

5. Pomicultură

– Încep sau continuă recoltările la principalele specii de cireş, vişin, căpşun timpuriu, coacăze negre și roșii, zmeură și începe recoltarea merelor și perelor de vară;

– La meri şi peri se îndepărtează surplusul de fructe şi se efectuează răririle necesare;

• Continuă tratamentele fito-sanitare la avertizare, în scopul menţinerii unui frunziş sănătos, foarte important, atât pentru recolta anului în curs cât şi pentru producţia anului viitor, având în vedere că în această perioadă are loc procesul de diferenţiere a mugurilor de rod;

– Se înlătură drajonii, care sunt consumatori de substanţe hrănitoare;

• Se fac pregătiri pentru aranjarea proptelelor la pomii cu rodire abundentă;
• Se continuă lucrările demarate luna trecută pentru întreţinerea solului pe rândul de pomi, prin praşile.

6. Legumicultură

• Executarea lucrărilor generale de întreţinere la toate culturile legumicole (prăşit, udat, fertilizare fazială, aplicat tratamente fito-sanitare);
• La tomate timpurii se elimină frunzele îmbătrânite de la bază pentru o mai bună aerisire a plantei;
• Se recoltează ceapa şi usturoiul care se ţin câteva zile la soare pentru uscare după care se depozitează.
• În solarii, se recoltează varza şi conopida timpurie;

– Se pregătește solul pentru semănatul castraveţilor şi pentru plantatul verzei şi al conopidei de toamnă;
– Se recoltează cartofii de vară, salata, spanacul, mazărea, ridichile, varza timpurie, mărarul, tarhonul, pătrunjelul şi rozmarinul;

– Se execută tratamente foliare pentru combaterea agenţilor patogeni la culturile de tomate, ardei, pătlăgele vinete, castraveţi, fasole, varza şi morcovi;

– După recoltarea mazării, se execută aratul şi pregătirea patului germinativ pentru culturile succesive de legume.

7. Grădină şi flori

– Trandafirii trebuie verificaţi să nu aibă păduchi de frunze iar eventualele atacuri trebuie imediat combătute;
– Se răreşte şi se culege periodic zmeura;

– Arbuştii de un an se tund imediat după înflorire pentru a se asigura înflorirea puternică în anul viitor;
– Gazonul se tunde în mod regulat după-amiaza târziu sau seara (în special dacă afară se înregistrează temperaturi extreme).

8. Apicultură

– Se recoltează şi se extrage mierea de salcâm şi se asigură rezerva de miere în faguri pentru iarna următoare;
– Se execută condiţionarea mierii şi se extrage ceara din faguri;

– Se verifică familiile de albine şi se înlocuiesc fagurii vechi (fagurii închişi la culoare);
– Se identifică zonele de pastoral, drumurile de acces şi se pregăteşte documentaţia necesară acţiunii propriu-zise de pastoral;

– Începe livrarea primelor cantități de miere către beneficiari.

Calendarul fermierului montan în luna aprilie
1 aprilie 2021

Calendarul fermierului montan în luna martie
2 martie 2021

Calendarul fermierului montan în luna februarie
2 februarie 2021

Calendarul fermierului montan, în luna ianuarie
5 ianuarie 2021

Calendarul fermierului montan, în luna decembrie
4 decembrie 2020

Calendarul fermierului montan, în luna noiembrie
3 noiembrie 2020