Datini, tradiții și obiceiuri românești în luna octombrie

Datini, tradiții și obiceiuri românești în luna octombrie

Brumărel prezintă prognoza meteo

Octombrie, brumărel, în tradiția populară, căci începe să cadă bruma, anunță venirea sezonului rece. Vrem – nu vrem, e cazul să începem pregătirile pentru iarnă.

Bătrânii mai cred și acum că dacă frunzele pomilor se îngălbenesc și cad repede este un semn că anul ce urmează va fi roditor. Dacă plouă mult în octombrie, va fi vânt puternic în decembrie, iar dacă e multă brumă sau chiar zăpadă în această lună, în ianuarie va fi timp frumos.

Sărbători importante în luna octombrie:

14 octombrie: Sfânta Cuvioasă Parascheva;
18 octombrie: Sfântul Apostol și Evanghelist Luca (Lucinul);
25 octombrie: Ajunul lui Sâmedru (Moșii de Toamnă);
26 octombrie: Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir (Sâmedru);
27 octombrie: Sfântul Dimitrie Basarabov.

Sfânta Cuvioasă Parascheva este motiv de bucurie, pentru milioane de credincioși din Romania, în fiecare an, pe 14 octombrie, mulți dintre ei mergând în pelerinaj la moaștele Sfintei în Iași. Sfânta Parascheva s-a născut în secolul al XI-lea, în satul Epivat din Tracia, pe țărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol (azi Istanbul). Se spune că pe când avea 10 ani, Cuvioasa Parascheva a auzit într-o biserică cuvintele Mântuitorului: „Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie” (Marcu 8, 34). Aceste cuvinte o determină să-și dăruiască hainele sale săracilor.

După o vreme se retrage în pustie. Urmând sfaturile unor viețuitori aleși, se îndreaptă spre ținutul Pontului, oprindu-se la mânăstirea Maicii Domnului din Heracleea, unde va rămâne cinci ani. De aici a plecat spre Țara Sfântă, În dorința de a-și petrece restul vieții în locurile sfinte. După ce a văzut Ierusalimul, s-a așezat într-o mănăstire de călugărite în pustiul Iordanului.

Din putinele informații privitoare la viața ei, aflăm că într-o noapte, pe când avea 25 de ani, un înger i-a spus în vis, să se reîntoarcă în locurile părintești. Sfântul Varlaam scrie în Cazania sa: „Să lași pustia și la moșia ta să te întorci, că acolo ți se cade să lași trupul pământului și să treci din această lume către Dumnezeu, pe Care L-ai iubit”.

Din Constantinopol s-a îndreptat spre Epivat, fără să spună cuiva cine este și de unde vine. Aici, împăcată cu sine, cu oamenii și cu Dumnezeu, și-a dat sufletul.

A fost îngropată ca o străină. Potrivit tradiției, se spune că un marinar a murit pe o corabie, iar trupul i-a fost aruncat în mare. Valurile l-au adus la țărm, iar un sihastru care trăia acolo, a rugat pe niște creștini să-l îngroape după rânduiala creștinească. Săpând deci o groapă, au aflat trupul Prea Cuvioasei Parascheva neputrezit și plin de mireasmă. Cu toate acestea, au pus alături de ea și trupul corăbierului. Dar în noaptea următoare, unuia din creștinii care săpaseră groapa, cu numele Gheorghe, i s-a arătat în vis o împărăteasă, șezând pe un scaun luminat și înconjurată de îngeri, iar unul dintre aceștia îl mustra pentru că n-a scos din groapă trupul Cuvioasei Parascheva. Iar împărăteasa pe care o văzuse în vis „și care nu era alta decât Cuvioasa Parascheva” i-a poruncit să ia degrabă trupul ei și să-l așeze undeva la loc de cinste.

Credincioșii au înțeles că este un semn dumnezeiesc, fapt pentru care au luat trupul Cuvioasei din mormânt și l-au așezat în biserica Sfinții Apostoli din Kallicrateia. Îndată au avut loc vindecări minunate în urma rugăciunilor care se făceau lângă cinstitele sale moaște.

În anul 1238, în ziua de 14 octombrie, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate la Târnovo, fiind așezate în Biserica cu hramul Maicii Domnului.

În anul 1393, Bulgaria cade sub ocupația turcilor, iar bisericile bulgare au fost transformate în moschei. Este anul în care sfintele moaște sunt mutate la Vidin, pentru 5 ani.

După lupta de la Nicopole din anul 1396, moaștele Sfintei Parascheva vor ajunge din Vidin la Belgrad – Serbia, în anul 1398.

În 1521, sultanul Suleiman Magnificul cucerește Belgradul. Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva sunt duse la Constantinopol, fiind așezate în palatul sultanului. Au fost răscumpărate de la turci de Patriarhia Ecumenică. Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost așezate în Biserica Panmakaristos, sediul de atunci al Patriarhiei Ecumenice. După transformarea acestei biserici în moschee, moaștele au fost duse în mai multe biserici: Vlaherne (1586), Sfântul Dumitru de la Xiloporta (1597) și Sfântul Gheorghe din Fanar – noul sediu al Patriarhiei Ecumenice (1601).

Strămutarea moaștelor Cuvioasei Parascheva la Iași

Vasile Lupu ctitorind la Iași biserica „Sfinții Trei Ierarhi” și amintindu-și de Ioan Asan, care la vremea sa a strămutat moaștele Prea Cuvioasei Parascheva de la Epivat la Târnovo, de Alexandru cel Bun care a adus moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Cetatea Alba la Suceava, a făcut demersurile necesare la Patriarhia din Constantinopol ca moaștele Sfintei Parascheva să fie strămutate la Iași.

Plătește toate datoriile Patriarhiei Ecumenice, și astfel, patriarhul Partenie I și membrii Sinodului au hotărât să-i ofere, drept recunoștință, moaștele Cuvioasei.

Moaștele Cuvioasei Parascheva au fost aduse în Moldova de domnitorul Vasile Lupu (1634-1653) și așezate pe 14 octombrie 1641, în Mânăstirea „Sfinții Trei Ierarhi“. În anul 1887, moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva au fost mutate în Catedrala mitropolitană din Iași.

Importantă sărbătoare religioasă, această zi de 14 octombrie, marchează și începutul pregătirii turmelor pentru iernat și deschiderea unor târguri unde se valorifică produsele pastorale. De Sfânta Parascheva se postește și nu se lucrează, altfel existând pericolul apariției unor boli. În popor, Sfânta Parascheva e percepută ca fiind ”mare la trup și urâtă la chip”, dar cu un suflet bun, pentru că-i ferește pe oameni de boli, grindină, trăsnet și pe copii îi apără de deochi. De la această percepție, i se mai spune și Sfânta Vineri.

Fetele tinere trebuie să țină Ziua Sfintei Parascheva, pentru a fi cinstite așa cum a fost ea. La sate, se fac focuri în curte, pentru a alunga spiritele rele. În această zi, ciobanii nu cioplesc nimic, să nu le iasă mieii tărcați. Turmele de oi se pregătesc pentru iernat, se împlinește sorocul ciobanilor, văcarilor și pândarilor și se fac angajări noi pentru anul care urmează. În dimineața zilei de 14 octombrie, ciobanii trebuie să verifice felul în care au dormit oile. Dacă stau grămadă, e semn că va fi iarnă grea, geroasă, dacă sunt împrăștiate, iarna va fi blândă. Dacă de Sfânta Parascheva nu plouă, atunci iarna va veni curând.

Lucinul (Sf. Luca) 18 octombrie

În ziua Lucinului se săvârșeau rituri menite să determine îndepărtarea lupului din preajma turmelor de oi. Era interzisă scoaterea gunoiului și a cenușii din vatră, pentru ca lupii să nu găsească cărbuni aprinși, care le-ar fi favorizat fecunditatea. De asemenea, în ziua cu pricina nu se pronunța cuvântul lup, termenul fiind înlocuit cu cel de ”gadină” și erau sistate activitățile ce implicau prelucrarea lânii și a pieilor de oi. Aceste practici populare se intersectau cu cele religioase. Oamenii țineau post negru și se rugau pentru a fi feriți de lupi.

Ajunul lui Sâmedru (Moșii de Toamnă) 25 octombrie

Moșii de Toamnă sunt prilej de mare sărbătoare pastorală, un fel de revelion la care participă tot satul. Pomenirile, rugurile aprinse pe coamele dealurilor, la răspântii, în mijlocul satului, lângă ape – deci ”locurile propice adunării spiritelor”, alături de veghea rituală, țin de credința că la Sâmedru, morții se fac moroi, vârcolaci, strigoi și ieșind din morminte, încearcă să-i chinuie pe cei vii. Tradiția populară a găsit însă, și elementul purificator. În ajun de Sfântul Dumitru are loc, în fiecare an, sărbătoarea numită ”Focul lui Sâmedru”.

Sfântul Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, 26 octombrie

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, cinstit pe data de 26 octombrie, a trăit în timpul împăraților Dioclețian (284-305) și Maximian (286-305). Din viața sa, înscrisă în Sinaxare, aflăm că a fost fiul prefectului din Tesalonic. După moartea tatălui său a fost numit guvernator al Tesalonicului. Ținând seama de faptul că Dimitrie nu a ascuns că este creștin, a fost întemnițat. În vremea aceea, creștinii erau trimiși să lupte cu gladiatorii. În aceste lupte, creștinii erau victime sigure. Potrivit tradiției, Nestor – un tânăr creștin, cere binecuvântarea de la Sfântul Dimitrie să-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al împăratului, pentru a pune capăt luptelor sângeroase. Dimitrie îl va însemna cu semnul sfintei cruci pe frunte și îi va spune: „Du-te și pe Lie îl vei birui, iar pe Hristos Îl vei mărturisi”. Prin rugăciunile Sfântului Dimitrie, Nestor reușește să-l străpungă cu lancea pe Lie. La finalul acestei lupte, împăratul Maximian poruncește ca lui Nestor să i se taie capul, iar Dimitrie să fie străpuns cu sulițele. Din trupul lui Dimitrie, nu a curs sânge, ci mir tămăduitor de boli.

Sfântul Dimitrie a fost martirizat la Sirmium (Sremska Mitrovita, în Serbia), iar moaștele sale au fost aduse în Tesalonic, pe 26 octombrie 413. Biserica actuală în care se află moaștele Sfântului Mucenic Dimitrie a fost construită la puțin timp de la incendiul bisericii ridicate de guvernatorul Leontie, din anii 626-634. A fost transformată în moschee în anul 1493 și redată cultului creștin în anul 1912.

Când vine vorba de Sfântul Dimitrie, grecii afirmă că trebuie să vorbim de doi sfinți distincți: Sfântul Dimitrie de la Tesalonic, fiul guvernatorului, cinstit pe 26 octombrie și Sfântul Dimitrie de la Sirmium, diacon care și-a dat viața pentru Hristos și este pomenit pe 9 aprilie. Nu se știe dacă această ipoteză a grecilor este adevărată.

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – ocrotitorul orașului Tesalonic

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie este ocrotitorul orașului Tesalonic. Comunitatea creștină de aici a fost înființată de Sfântul Apostol Pavel, în timpul celei de-a doua călătorii misionare. În ziua de 26 octombrie, în Tesalonic se organizează pelerinaje și procesiuni la sfintele sale moaște. Punctul culminant al sărbătorii îl constituie deschiderea raclei în care sunt păstrate cinstitele moaște ale Sfântului Dimitrie. Racla este așezată în partea stângă a naosului, într-un mic paraclis din marmură și împodobit cu fresce din viața sfântului. Episcopul care participă la această sărbătoare, se roagă înaintea raclei, apoi sfințește untdelemnul pe care îl toarnă peste mirul izvorât din sfintele sale moaște. Acest ulei sfințit unit cu mirul izvorât în chip minunat este dăruit credincioșilor spre dobândirea sănătății sufletești și trupești.

Originea numelui Dimitrie

Originea numelui Dimitrie e grecească și amintește de vechea zeiță Demeter. Creștinismul a impus numele masculin Demetrios, explicat uneori ca simplificare a lui demometer, „maica poporului” (demos = popor; meter = mama), pronunțat în neogreaca dimomitir. La noi, pe lângă numele bărbătești Dumitru, Dimitrie (cu prescurtări ca Mitrea, Mitru, Mitu, Dima și diminutive ca Mitrus, Mitruț, Mitrel, Mitrică, Mitus, Mitel, Mitică, iar uneori Mitty, sub influenta occidentală), exista și numele femeiesc Dumitra (de unde Mița și alte forme diminutivate).

În calendarul popular românesc, Sâmedru (Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir) împreună cu Sângeroz (Sfântul Gheorghe) sunt considerați drept sfinți care hotărnicesc domeniul temporal. Aceștia împart anul în două jumătăți, între care granițele sunt marcate de sărbători cu caracter pastoral. În acest sens, vara, patronată de Sângeorz, ține de la 23 aprilie la 26 octombrie. Dacă Sfântul Gheorghe, „cap de primăvară”, mai tânăr și mai năvalnic, are sarcina de a înfrunzi codrul și care și poartă la brâu cheile cu care descuie vara, Sfântul Dumitru are cheile cu care încuie vara și descuie iarna și are misiunea desfrunzirii codrului toamna. Între cei doi este încheiată o învoială pe viată și pe moarte: dacă arborii sunt neînfrunziți pe data de 23 aprilie, Sâmedru îl omoară pe Sângiorz.

Tudor Pamfile în lucrarea „Sărbătorile la români”, prezintă o legendă în care Sfântul Dumitru apare ca om obișnuit, păstor sau crescător de animale: „Sf. Dumitru a fost la început cioban, avându-și turma într-un miez de codru, necălcat de picior omenesc. Deci trăia acolo, neștiind ca în lume mai sunt și alți oameni în afară de dânsul. /…/ Într-o noapte, visează Sf. Dumitru că pe lume, în afară de dânsul, mai sunt și alți oameni. Deci, dornic să știe cum stă treaba, pleacă în lume. Merge și merge, dă peste râpi și nu cade într-însele, dă peste ape și trece fără ca să se ude măcar, iar după mult mers ajunge într-un sat, într-o zi de duminică.
În sat, vede el o mulțime de oameni intrând într-o casă, de unde nu mai ieșeau. Se miră cât se miră, dar mai apoi întrebă pe unul despre aceștia, iar cel întrebat îi răspunse că acei oameni merg ca să se închine lui Dumnezeu; cât privește despre casa în care intrau, ea se cheamă „biserică”.

Ce să facă? Hai să intre și el după dânșii, să vadă și el cum este biserica /…/ Într-o strană, vede Sf. Dumitru pe Diavol stând și însemnând pe toți cei ce râdeau și vorbeau în biserică și înciudându-se că nu-i găsește și ciobanului pricina, ca să-l însemneze și pe dânsul.

După o vreme, însă, Diavolul luă o piele de bivol și începu să tragă cu dinții de dânsa. Și trase, și trase, până când a făcut o mare necuviință. Nimeni nu vede și deci nimeni n-a auzit nimic, dar ciobanul vedea, și-a auzit, și-a râs. Atunci Dracul l-a însemnat la condică și pe dânsul.”

Ca păstor, este de înțeles misiunea sa de paznic al timpului, căci sacrificiul animalului (al oii, chiar în ziua de Sâmedru, sau al porcului, animal cu care sfântul se mai identifică în unele legende) sunt cele care inaugurează lumea din punct de vedere temporal.

Focul lui Sâmedru

De Sâmedru are loc arderea rituală a unui animal-jertfă (oaia) sau numai aprinderea unui rug pe care arde substitutul jertfei, de obicei un arbore, simbol antropomorf. Potrivit lui Ion Ghinoiu, „toamna târziu, oierii din unele sate subcarpatice celebrează, fără să mai cunoască semnificația obiceiului, moartea și renașterea lui Sâmedru, zeu de origine indo-europeană care a preluat numele și data de celebrare ale Sf. Mare Mucenic Dimitrie din Tesalonic din calendarul creștin. Ceremonialul cuprinde, printre altele, moartea violentă a zeului îmbătrânit la sfârșit de an prin tăierea unui arbore din pădure urmată imediat de renașterea acestuia prin incinerarea trupului neînsuflețit”.

Tot Ion Ghinoiu, în lucrarea „Panteonul românesc”, ne oferă o descriere a ceremonialului în care subliniază spectaculozitatea sa: „În după-amiaza zilei de 25 octombrie, cetele de copii însoțite de cate 2-3 feciori merg în pădure, aleg pomul care va fi incinerat, îl doboară, îl curăță de crengi și îl aduc pe locul unde se va aprinde rugul funerar. Trupul neînsuflețit (butucul sau trunchiul copacului de 10-15 metri), numit par, fixat în poziție verticală și gătit cu cetină verde se numește Focul lui Sâmedru. Înălțimea acestuia este, uneori, cât turla bisericii din sat. /…/ La lăsarea serii, în liniște și cuprinși de emoții, copiii aprind Focul lui Sâmedru. Când rugul începe să lumineze cerul, copiii izbucnesc în strigăte de bucurie, adresând invitația la cea mai mare sărbătoare a anului: Hai la Focul lui Sâmedru! În jurul rugului se adună, pe vecinătăți, copii, tineri, maturi și bătrâni. Toată suflarea satului participă la taina renașterii zeului prin ritul funerar de incinerare. Femeile împart, ca la înmormântarea oamenilor, covrigi, fructe și băutură…”.

Ca zeu, Sâmedru este așadar unul al sacrificiului legat de înnoirea timpului și a lumii.

În credința populară, anul este împărțit în vară și iarnă. Dacă Sfântul Gheorghe încuie iarna și înfrunzește întreaga natură, Sfântul Dumitru desfrunzește codrul și usucă toate plantele. Exista credința că în această zi, căldura intră în pământ și gerul începe a-și arăta colții.

În Ajunul sărbătorii Sfântului Dimitrie, se aprind focuri, peste care sar copii pentru a fi sănătoși tot anul. Focul are și menirea de a alunga fiarele și de a încălzi morții. După ce focul este stins, țăranii aruncă un cărbune în grădină, ca aceasta să primească putere de a rodi.

Sfântul Dumitru este considerat și patronul păstorilor. Este ziua în care ciobanii află cum va fi iarna. Aceștia își așază cojocul în mijlocul oilor și așteaptă să vadă ce oaie se va așeza pe el. Dacă se va culca o oaie neagră, iarna va fi bună, iar dacă se va culca o oaie albă, iarna va fi aspră. Un alt mod de a afla cum va fi iarna, este să urmărești mersul oilor în dimineața sărbătorii Sfântului Dumitru. Dacă dimineața se va trezi întâi o oaie albă și va pleca înspre sud, iarna va fi grea; dacă se va trezi o oaie neagră și va pleca spre nord, iarna va fi ușoară.

Ziua Sfântului Dumitru era și o zi a soroacelor, se terminau învoielile încheiate între stăpânii oilor și ciobani la Sân-George, de unde și zicerea că „la Sân-George se încaieră câinii iar la Sâmedru se sfădesc stăpânii”.

De Sfântul Dumitru se tocmesc servitorii pentru diverse treburi și se strică stânele. Țăranii tund coama cailor până la trei ani, ca să aibă păr frumos.

În anumite zone, țăranii îl cinstesc pe Sfântul Dimitrie, Izvorâtorul de mir, ca fiind cel ce a dat oamenilor vinul, folosit la Sfânta Împărtășanie.

Alte credințe în ziua Sfântului Dumitru:

– dacă de Sfântul Dumitru este vreme aspră, iarna va fi bună, iar de va fi vreme bună, toamna va fi lungă și frumoasă;

– nu se pieptănă, ca-i primejdios de lupi;

– dacă luna va fi plină și cerul acoperit de nori, iarna va fi aspră, cu zăpezi grele;

– se face pomană grâu fiert cu unt, lapte sau brânză.

Sfântul Dimitrie Basarabov, 27 octombrie

Sfântul Cuvios Dimitrie Basarabov, sărbătorit pe 27 octombrie, s-a născut în satul Basarabi, la sud de Dunăre (în Bulgaria). A trăit în secolul al XIII-lea, în timpul „imperiului” vlaho-bulgar de la Târnovo, întemeiat de frații Petru și Asan. Iubind viața ascetică, se va retrage într-o peșteră. Nu știm cât timp s-a nevoit în această peșteră și nici când a trecut la cele veșnice. Tradiția spune că înainte de a muri, s-a așezat singur între două lespezi de piatră, ca într-un sicriu, fiind acoperit în timp de apele râului. Moaștele sale au rămas multă vreme sub ape, până când o copilă care pătimea de duh necurat a avut o revelație: i s-a arătat Sfântul Dimitrie Basarabov, care i-ar fi spus: „Dacă părinții tăi mă vor scoate din apă, eu te voi tămădui”. Părinții vor merge la locul indicat în vis, lângă râul Lom, și vor găsi trupul neputrezit al sfântului între două pietre.
Moaștele Cuviosului Dimitrie vor fi duse și așezate în biserica din Basarabi. În tradiția bisericească, un domnitor al Țării Românești, al cărui nume nu este menționat, a plătit o sumă mare de bani pentru aducerea moaștelor Cuviosului Dimitrie în București. Delegația nu a reușit să intre în acest oraș, deoarece caii nu au vrut să mai meargă. În această situație, membrii delegației au hotărât să tragă la sorți, pentru a stabili drumul pe care vor merge cu moaștele Sfântului Dimitrie. La sorți a căzut drumul spre Basarabi, și astfel, moaștele au fost reașezate în biserica din Basarabi. Au stat în această biserică până în timpul războiului ruso-turc (1768-1774), când generalul rus Petru Salticov, trecând prin satul Basarabov, a luat moaștele cu intenția de a le trimite în Rusia. Însă, la rugămintea lui Hagi Dimitrie, negustor de origine macedoromână, precum și a mitropolitului Grigorie II al țării Românești, le-a dăruit poporului român. Moaștele au fot așezate cu cinste, în iunie 1774, în actuala catedrală patriarhală din București.
Se menționează că racla cu moaștele Cuviosului Dimitrie a fost scoasă în procesiune pe străzile Bucureștiului de mai multe ori. Astfel, în 1815, din porunca domnitorului Caragea, pentru a se pune capăt epidemiei de ciumă, în 1831, la cererea generalului Paul Kiseleff, în speranța opririi epidemiei de holeră și în 1827, în timpul lui Grigore Ghica, pentru ploaie. Generalizarea cultului Cuviosului Dimitrie a fost hotărâtă în ședințele Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, dintre anii 1950-1955.

Minunile Sfântului Dimitrie Basarabov

Părintele Iustin Bulimar, slujitor la Catedrala Patriarhală din anul 1989, spune că: „În 1989, în urma slujbei Sfântului Maslu, un credincios pe care eu l-am văzut de mai multe ori participând la această Sfântă Taină și la celelalte slujbe ale Bisericii, rămânea întotdeauna ultimul de se închina. Și, într-una din zile, la fel procedând, a urcat la racla sfintelor moaște (dar de ce rămânea ultimul să se închine? – pentru că umbla cu cârje), și-a așezat cârjele, ca de obicei, ca să și le poată lua după rugăciune, după îngenuncherea pe care o putea face el acolo în felul lui, și minunea s-a întâmplat: s-a ridicat, s-a închinat, a coborât treptele, n-a realizat pe moment că el de fapt își uitase cârjele și de-abia după ce a coborât Dealul Patriarhiei și-a dat seama de miracolul, de minunea întâmplată. S-a întors înapoi plângând și mulțumind cu lacrimi în ochi, lui Dumnezeu și Sfântului Dimitrie, povestindu-i preotului de pe vremea aceea – era un arhimandrit deosebit, un preot evlavios, iubit de credincioși, părintele Grichentie, care s-a retras după Revoluție, la pensie, la Mânăstirea Secu – și dânsul a rămas foarte impresionat, deși mai văzuse și alte minuni petrecute la racla Cuviosului Dimitrie cel Nou.”

Sfântul Dimitrie Basarabov – ocrotitorul Bucureștilor

În secolul al XVI-lea ocrotitor spiritual al Bucureștilor a fost Maica Domnului.
În vechime, în biserica din „pazarul” (Bazarul sau târgul orașului) de lângă Curtea domnească se făcea alegerea membrilor Sfatului orășenesc. Tot aici se păstra și sigiliul Bucureștilor. Pentru că această biserică avea hramul închinat Fecioarei Maria, patronul orașului era Maica Domnului.
În secolul al XVII-lea, sărbătoarea orașului București era Buna Vestire.
După 1634, și mai ales din anul 1659, când Domnul țării își muta definitiv reședința de la Târgoviște la București, crește importanța Curții domnești (Curtea Veche). Astfel, și biserica Curții domnești devine atât de prezentă în viața oamenilor încât „Buna Vestire”, hramul acestei biserici, este prezenta pe sigiliul orașului.
În veacul al XVIII-lea ocrotitorii spirituali ai Bucureștilor erau Sfinții Împărați Constantin și Elena.
Sfinții Împărați Constantin și Elena erau ocrotitorii bisericii mânăstirii lui Constantin Vodă Șerban, devenită la 1668, catedrală și reședință a Mitropoliei Țării Românești. Ziua de 21 mai era zi de mare sărbătoare. Astfel, Sfinții Împărați au ajuns să fie cinstiți drept ocrotitori ai Bucureștilor.
Cu timpul, Sfântul Dimitrie Basarabov devine ocrotitorul Bucureștilor. Este proclamat oficial ocrotitorul orașului București de către mitropolitul Filaret al II-lea (1792-1793). Generalizarea cultului său s-a făcut în anul 1955, când, la propunerea patriarhului Justinian Marina, Sfântul Sinod a proclamat generalizarea cinstirii sale în întreaga Biserică Ortodoxă Română.

Viața Sfântului Dimitrie Basarabov este redată în imagini pe racla care adăpostește sfintele sale moaște. Pe pârțile laterale ale raclei sunt prezente opt scene din viața Sfântului Dimitrie, iar pe capacul raclei este redat chipul său.

Alte articole